REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.8° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.8° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Mii de constănţeni au fost diagnosticaţi cu infecţii respiratorii şi pneumonii. Există şi o suspiciune de gripă

Mii de constănţeni au fost diagnosticaţi cu infecţii respiratorii şi pneumonii. Există şi o suspiciune de gripă

Replica API 19 decembrie 2013 | 00:00 118

A doua tranşă de vaccin antigripal se lasă aşteptată

A doua tranşă de vaccin antigripal se lasă aşteptată

Cazurile de infecţii respiratorii acute se înmulţesc de la o zi la alta, arată datele centralizate de Direcţia de Sănătate Publică din Constanţa. Din aproximativ 3000 de cazuri raportate de medici, 62 au necesitat internare. Peste 730 de persoane au fost diagnosticate cu pneumonii, iar 94 au primit tratament sub supravegherea cadrelor medicale. De asemenea, Constanţa a raportat încă o persoană posibil bolnavă de gripă. "În perioada 9-15 decembrie s-a înregistrat un caz, o suspiciune de gripă. Este vorba despre o pacientă de aproximativ 35 de ani, internată la Spitalul de Boli Infecţioase, cu evoluţie bună. A urmat tratament de specialitate. În acest caz aşteptăm confirmarea de la Bucureşti", a declarat, pentru "Replica", dr. Constantin Dina, directorul Direcţiei de Sănătate Publică. Cazul nu este singular. Prima suspiciune de gripă a fost semnalată în săptămâna 44 a anului (28 octombrie - 3 noiembrie 2013). Persoana respectivă nu a necesitat internarea, ea primind tratament în ambulator. Cât priveşte prevenirea afecţiunilor sezonului rece, în special a gripei, medicii recomandă o alimentaţie bogată în fructe şi legume, respectarea cu stricteţe a igienei personale, dar şi vaccinarea, mai ales în cazul persoanelor cu imunitate scăzută: bătrâni, copii, bolnavi cronic. Din vaccinul antigripal repartizat de către Ministerul Sănătăţii, au fost vaccinate în acest sezon un număr de 19.139 de constănţeni. Teoretic, a doua tranşă de doze de vaccinuri ar fi trebuit să fie primită curând după a doua, însă "până acum nu ne-a sosit nici o notificare privind a doua tranşă de vaccinuri, nu ştiu exact când le vom primi, aşteptăm", a spus Dina. De asemenea, referitor la prospectele în limba chineză ale dozelor de vaccin, medicilor le-au fost înmânate şi prospecte în limba română. Reamintim faptul că miercuri, 27 noiembrie a.c., din cele 200.000 de doze de vaccin antigripal cumpărate de Ministerul Sănătăţii, 32.000 de doze de vaccin au fost repartizate judeţului Constanţa, insuficiente pentru imunizarea populaţiei. A doua tranşă de doze de vaccinuri se lasă aşteptată.

Cristina MARIN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614