REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° ConstanÈ›a Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° ConstanÈ›a Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Mii de credincioşi, la procesiunea închinată Moaştelor Sfintei Paraschevi - foto

Mii de credincioşi, la procesiunea închinată Moaştelor Sfintei Paraschevi - foto

Replica API 9 septembrie 2013 | 00:00 244

Câteva mii de credincioşi din Mangalia, localnici dar şi turişti, au participat în seara de vineri, 6 septembrie, la procesiunea religioasă închinată Moaştelor Sfintei Paraschevi aduse de la Muntele Athos din Grecia, la bisericile din oraş. Evenimentul religios a deschis seria manifestărilor dedicate Zilei Mangaliei şi a fost organizat de Primăria municipiului Mangalia, în parteneriat cu Protoieria oraşului, sub patronajul Arhiepiscopiei Tomisului. Alături de cetăţeni, preoţi şi călugări a fost prezent şi primarul Mangaliei, Cristian Radu, care s-a închinat la Moaşte, însoţind soborul de preoţi pe tot parcursul procesiunii. Moaştele Sfintei Paraschevi au fost aduse mai întâi la Biserica Sfântul Mina, apoi, începând cu ora 20.00, pe străzile Mangaliei a avut loc o procesiune religioasă, în cadrul căreia Moaştele au fost transferate la Biserica Sfântul Gheorghe, de către un sobor de 60 de preoţi condus de Î.P.S. Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Aceştia au fost însoţiţi de 36 de militari cu torţe, care s-au deplasat împreună cu cetăţenii prezenţi, pe traseul Biserica Sfântul Mina - Şoseaua Constanţei - Biserica Sfântul Gheorghe, locul final al procesiunii. ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului a ţinut o cuvântare în faţa credincioşilor şi a mulţumit acestora, dar şi autorităţilor locale, precum şi feţelor bisericeşti din conducerea Protoieriei Mangalia pentru organizarea evenimentului. "Iată-ne în această seară de vineri, înaintea praznicului Naşterii Maicii Domnului, într-o procesiune religioasă cu Sfintele Moaşte, în oraşul acesta, care a avut în primele veacuri o Episcopie. Această procesiune este o mulţumire pe care o aducem Maicii Domnului şi prin Maica Domnului lui Dumnezeu, celui slăvit în Sfânta Treime pentru binefacerile ce au fost revărsate asupra noastră a tuturor", a spus ÎPS Teodosie. După ce au ascultat cuvântarea Arhiepiscopului, oamenii adunaţi în curtea Bisericii Sf. Mina au însoţit soborul de preoţi pâna la Biserica Sf. Gheorghe. Străzile Mangaliei au fost invadate de lumină, când numeroşi credincioşi cu lumânări aprinse în mâini au participat la procesiunea religioasă, momentul fiind unul înălţător pentru toţi cei prezenţi. La Biserica din centrul oraşului, Moaştele Sf. Paraschevi au stat până spre dimineaţă, astfel încât toţi credincioşii să se poată ruga şi închina. Totodată, în lăcaşul de cult s-a oficiat şi slujba Sfântului Maslu.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218