REPLICA ONLINE CONSTANTA

17° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Mii de firme vor da faliment în 2016 din cauza legii privind apărarea împotriva incendiilor

Mii de firme vor da faliment în 2016 din cauza legii privind apărarea împotriva incendiilor

Replica API 29 decembrie 2015 | 00:00 216

Scenariu de coşmar

Scenariu de coşmar

Sursa foto: bzv.ro

Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR) solicită Guvernului să abordeze cu maximă urgență regândirea sistemului de autorizare a activităților comerciale și atrage atenția că, la nivelul autorităților locale, acest proces este blocat în toată țara, potrivit capital.ro. Asociaţia mai atrage atenţia că urmarea directă a acestei situații va fi că, începând cu 1 ianuarie 2016, activitatea unui număr însemnat de agenți comerciali va fi temporar blocată. AMRCR consideră că soluția care se impune în această situație este acordarea unui termen de conformare de 12 luni acelor agenți economici care nu intră sub incidența condițiilor de suspendare a activității prevăzute de hotărârea de guvern privitoare la oprirea funcţionării agenţilor economici care nu se conformează cerinţelor de securitate la incendiu. „Pentru mii de firme blocajul actual înseamnă faliment curat, efectul asupra populației și asupra economiei țării fiind devastator, pe termen lung. Solicităm încă o dată Guvernului și în mod principal vicepremierului Vasile Dâncu constituirea de urgență a grupului interministerial pentru modernizarea administrației, la care de altfel acesta a făcut referiri dese în ultima perioadă, iar pe agenda acestuia să figureze ca temă prioritară regândirea sistemului de autorizare a activităților comerciale, care pe lângă faptul că este complex, a devenit mult prea complicat și, mai ales, mare consumator de timp”, a declarat Delia Nica, directorul executiv al AMRCR, citat de capital.ro. Piața de retail susține că în România durata întregului proces de autorizare se apropie în multe cazuri de 300 de zile de la inițiere. Aceasta în contextul în care în alte țări precum Polonia sau Ungaria, durata maximă este de 30 de zile. Din AMRCR fac parte retailerii Auchan, Billa, Brico-Depot, Carrefour, Cora, Dedeman, Domo Retail, Hornbach, Kaufland, Lidl, Mega Image, Metro Cash & Carry, Mobexpert, Penny Market, Praktiker, Profi și Selgros.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218