REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.7° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.7° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Mii de protestatari cer închiderea centrelor de detenţie pentru imigranţi din America

Mii de protestatari cer închiderea centrelor de detenţie pentru imigranţi din America

Replica API 15 iulie 2019 | 00:00 379

Manifestanţi având asupra lor lumânări şi pancarte s-au strâns vineri pentru un priveghi colectiv în diverse puncte din SUA şi din alte ţări, printre care şi Mexic, pentru a cere administraţiei preşedintelui republican Donald Trump închiderea centrelor de detenţie pentru imigranţi pe care organizatorii protestelor le califică drept lagăre de concentrare, informează sâmbătă EFE.

La Washington, sute de oameni s-au adunat în piaţa Lafayette Square, aflată foarte aproape de Casa Albă, dând curs unei convocări care a avut ca puncte-cheie oraşe precum El Paso (Texas), Miami, San Diego (California) şi New York.

"Săli de curs, nu celule", au scandat manifestaţii, printre care s-au numărat activişti, profesori, imigranţi, feţe bisericeşti şi parlamentara democrată Norma Torres, născută în Guatemala. "Toţi cei de aici suntem americani, toţi cei de aici am venit în căutarea unui viitor mai bun şi nu este o crimă să venim aici să cerem azil", a spus în spaniolă Torres, adresându-se celor prezenţi.

"Copiii nu ar trebui să stea în celule", "Separarea familiilor din America Centrală este o crimă împotriva umanităţii", "Închideţi lagărele de concentrare", "Copiii nu sunt delincvenţi" - se putea citi pe mai multe pancarte afişate de protestatari. Participanţii au denunţat totodată ameninţarea cu raziile care vor începe de duminică în nouă oraşe din SUA, după cum a confirmat vineri însuşi preşedintele Trump.

"Suntem pregătiţi pentru aceasta, ne educăm comunitatea", a declarat pentru EFE Gustavo Torres, director al organizaţiei latino şi proimigraţie CASA din Maryland. "Cerem să se pună capăt odată pentru totdeauna acestei nedreptăţi, acestei umilinţe, acestei maltratări împotriva familiilor noastre", a adăugat el, care a estimat că "sunt 52.000 de familii se află în detenţie, între care 15.000 de fete şi băieţi".

Organizatorii au apreciat că la protestul din Washington au participat circa 2.500 de persoane şi au anunţat că manifestaţii similare au avut loc în alte oraşe din SUA, precum şi în ţări precum Mexic, Australia şi Costa Rica. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Si eu as vrea sa fiu migrant in SUA !!!! Dar uite ca nu se poate .... Incerc sa fac aici america mea... Chiardaca nu reusesc...
0
0
Iartai doane ca nu stiu ce spun.Poate ajung migrantii sa le violeze si sai tilhareasca.Atunci sa vedem reactia.
1
0
Nu sunteti normali la cap. Luati-i si plecati cu ei in tarile de origine.
1
0
Sa ii ia la ei acasa pe banii lor , protestatarii .
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920