rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 18 noiembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Mike Pompeo a discutat la Riad cu regele Arabiei Saudite în legătură cu dispariţia jurnalistului Khashoggi

Mike Pompeo

Secretarul de stat american Mike Pompeo, trimis de urgenţă la Riad în legătură cu dispariţia la Istanbul în urmă cu două săptămâni a jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, a discutat marţi cu regele Salman al Arabiei Saudite şi cu ministrul de externe saudit Adel al-Jubeir, informează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

'Sper că vă simţiţi confortabil aici', i-a spus suveranul saudit la începutul întâlnirii lui Mike Pompeo, în timp ce acesta i-a mulţumit pentru că a acceptat vizita sa la cererea preşedintelui Donald Trump.

Întrevederea a durat circa 20 de minute, au informat jurnalişti.

Şeful diplomaţiei americane urma să se întâlnească în cursul după-amiezii cu prinţul moştenitor Mohammed bin Salman al Arabiei Saudite, considerat omul forte al regatului saudit.

'Cei doi discutau amiabil atunci când am intrat, apoi s-au oprit şi au stat în tăcere până când am părăsit încăperea', a afirmat un jurnalist, referitor la întâlnirea dintre Mike Pompeo şi şeful diplomaţiei saudite.

Jurnalistul saudit Jamal Khashoggi, un critic al puterii de la Riad şi editorialist la publicaţia The Washington Post, nu a mai dat niciun semn de viaţă de când a intrat în consulatul ţării sale din Istanbul, pe 2 octombrie, pentru demersuri administrative în vederea căsătoriei sale viitoare cu o femeie cu cetăţenia turcă.

Oficiali turci au declarat că Jamal Khashoggi a fost ucis de un commando saudit venit special de la Riad. Până acum, Arabia Saudită a negat orice implicare.

Autorităţile turce au percheziţionat luni seara consulatul saudit la Istanbul în cadrul anchetei asupra dispariţiei jurnalistului Khashoggi.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat marţi că anumite materiale din consulatul Arabiei Saudite din Istanbul, unde Khashoggi a dispărut în urmă cu două săptămâni, au fost acoperite cu vopsea.

Erdogan a afirmat că percheziţiile vor continua şi că anchetatorii caută materiale toxice în consulat.

Oficiali turci au declarat pentru Reuters că autorităţile deţin o înregistrare audio care dovedeşte uciderea jurnalistului în consulatul Arabiei Saudite de la Istanbul.

'Speranţa mea este că vom putea ajunge la concluzii care să ne ofere o opinie rezonabilă cât mai curând posibil, deoarece ancheta vizează multe lucruri, precum materiale toxice şi unele materiale care au fost acoperite cu vopsea', a mai spus Erdogan la Ankara.

Ministrul de externe german Heiko Maas şi omologul său francez Jean-Yves Le Drian au făcut apel marţi la unitatea comunităţii internaţionale în legătură cu posibila ucidere a jurnalistului saudit Jamal Khashoggi.

'Vrem să ştim ce s-a întâmplat acolo', a declarat Heiko Maas în cadrul unei întrevederi cu Jean-Yves Le Drian la Paris.

'Odată ce ştim, vom trage concluziile', a mai spus Maas, adăugând că a vorbit luni cu secretarul de stat american Mike Pompeo în legătură cu acest subiect, înainte ca diplomatul american să plece în Arabia Saudită.

miercuri, 17 octombrie 2018364
Comentarii
mai mult...Mapamond
18 noi 00:00MapamondMarea Britanie: Conservatorii vor să pună capăt tratamentului preferenţial pentru imigranţii din UE după Brexit

Conservatorii premierului britanic Boris Johnson au declarat că, din ianuarie 2021, vor pune capăt tratamentului...243

18 noi 00:00MapamondMarea Britanie: Conservatorii vor să pună capăt tratamentului preferenţial pentru imigranţii din UE după Brexit251
18 noi 00:00MapamondUngaria: Guvernul îşi sporeşte controlul asupra instanţelor şi şcolilor independente, stârnind îngrijorarea organizaţiilor civice240
18 noi 00:00MapamondTurcia reiterează că îşi va activa rachetele antiaeriene ruseşti, în ciuda ameninţărilor cu sancţiuni americane

Turcia îşi va folosi rachetele antiaeriene ruseşti, în ciuda ameninţărilor cu sancţiuni americane, a declarat...246

18 noi 00:00MapamondSUA: Guvernatorul democrat, reales în funcţie în faţa candidatului republican susţinut de Trump220
18 noi 00:00MapamondNoi ciocniri în Hong Kong, un poliţist rănit de o săgeată221
18 noi 00:00MapamondFranţa: Peste 100 de persoane reţinute după protestele de la Paris

Autorităţile au reţinut 129 de persoane în urma protestelor de sâmbătă de la Paris, 78 dintre ele fiind plasate...221

18 noi 00:00MapamondCehia: Proteste şi celebrări pentru a marca 30 de ani de la Revoluţia de Catifea234
18 noi 00:00MapamondFranţa: Violenţe sporadice la Paris, la împlinirea unui an de la debutul mişcării "vestelor galbene"218
18 noi 00:00MapamondSoldaţii chinezi au făcut curat pe străzile din Hong Kong

Armata chineză a participat sâmbătă la curăţarea străzilor din Hong Kong, prezenţă militară simbolică şi...237

18 noi 00:00MapamondSUA: Bilanţul deceselor asociate utilizării ţigărilor electronice a ajuns la 42 de victime191
16 noi 00:00MapamondDonald Trump va participa la summitul NATO de la Londra la începutul lunii decembrie465
Vremea
14.1°14.1° - 14.1° luni, 18 noiembrie 2019
ConstantaUmiditate: 95%
Vânt: 2.71 m/s
Presiune: 1023 milibari

Loto
6/4961115173349
5/402819293839
joker12252838414
Horoscop
mai mult...SPSportRT
18 noi 02:00SportRezultate în Liga a II-a: Turris – Universitatea Cluj, scor 1-1; Metaloglobus – UTA 1-1

Formaţia Turris-Oltul Turnu Măgurele a remizat, duminică, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa Universitatea Cluj,...385

18 noi 02:00SportPortugalia s-a calificat la Campionatul European

Reprezentativa Portugaliei s-a calificat la Campionatul European din 2020, după ce a învins, duminică, în deplasare,...441

18 noi 00:00SportIon Țiriac și Simona Halep, dialoguri incredibile: „Să-ți fie rușine când te uiți în oglindă! Du-te acasă!”

Ion Țiriac a dezvăluit două dialoguri deloc prietenoase avute în ultima vreme cu Simona Halep (4 WTA, 28 de ani)....832

18 noi 00:00SportHagi l-a ghicit: Contra face jocurile Anamariei Prodan

Anamaria Prodan îl sprijină pe Facebook pe selecționerul Contra. „Regele” l-a suspectat pe Cosmin încă de la...1324

Local
18 noi 00:00LocalUrmează alegerile! Verificaţi-vă valabilitatea cărţii de identitate!

Dreptul de vot se exercită în baza unui act de identitate valabil, emis de statul român. În acest context, Direcţia...357

18 noi 00:00LocalBine de ştiut în cazul actelor de stare civilă: în ce condiţii se solicită şi cum se soluţionează

Rectificarea unor rubrici din actul de stare civilă presupune îndreptarea erorii materiale comise cu ocazia...293

18 noi 02:01LocalConcursul Național 'Jocurile Olimpice în imaginația copiilor' și-a desemnat câștigătorii

Gala Laureaților ediției a XXVII-a a Concursului Național de Arte Plastice „Jocurile Olimpice în imaginația...315

18 noi 02:35LocalAu fost plantați 141 de puieți de stejar la limita dintre județele Constanța și Tulcea

În cursul zilei de duminica, 17 noiembrie a.c., în cadrul programului de sărbătorire a Dobrogei, inițiat de către...747

18 noi 02:28LocalGrupări de criminalitate organizată, destructurate de polițiști

Pe parcursul ultimelor două săptămâni, Poliţia Română și D.I.I.C.O.T. au efectuat 186 de percheziții pentru...2422

18 noi 01:57LocalAlertă la Mangalia: o maşină a lovit o ţeavă de gaze

Intervenţie a militarilor din cadrul ISU Dobrogea şi a firmei de furnizare gaze naturale, la Mangalia! Un autoturism a...708

18 noi 02:00LocalAccident rutier: motociclist lovit de un autoturism

Un accident rutier a avut loc sâmbătă seara în municipiul Constanţa, pe strada Baba Novac. La faţa locului s-au...1235

18 noi 02:29LocalAccident rutier la Tulcea: o victimă!

Un accident rutier a avut loc în după-amiaza zilei de sâmbătă, 16 noiembrie a.c., un bărbat de 60 de ani, din...582

18 noi 01:52LocalProgramul Teatrului pentru Copii şi Tineret „Căluţul de mare” în perioada 18 - 24 noiembrie

Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare” oferă publicului constănțean o săptămână plină de...534

18 noi 01:53LocalTentativă de viol la Tulcea

Urmare a investigațiilor efectuate în cazul comiterii infracțiunilor de violare de domiciliu și tentativă de viol,...626

Politică
18 noi 01:51PoliticăMinistrul Economiei: Menținem voucherele de vacanță și în 2020. Este examinată și soluția de a le extinde în extrasezon

Voucherele de vacanță vor fi menținute și în 2020, a declarat ministrul Economiei, Energiei și Mediului de...744

18 noi 02:34PoliticăNoul ministru al Educaţiei, declaraţie halucinantă: Ministerul nu ar avea ce să facă cu banii dacă i s-ar aloca 6% din PIB

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat că pe actuala „construcţie” în materie de investiţii şi...841

18 noi 01:57PoliticăDoliu în lumea politică: a murit Bogdan Niculescu-Duvăz

A murit Bogdan Niculescu Duvăz, fost ministru în Guvernele Petre Roman, Victor Ciorbea şi Adrian Năstase, relatează...1434

18 noi 01:57PoliticăDan Barna a învăţat din episodul Ienei - S-a întâlnit cu Florin Piersic şi NU i-a dat autograf, ci i-a cerut

După ce a devenit ţinta ironiilor în mediul online pentru că i-a dat un autograf fostului mare antrenor Emeric...858

18 noi 01:56PoliticăMinistrul Muncii, anunţ pentru pensionari: Se schimbă modul de recalculare a pensiilor - 'Labirintul pensionarului român'

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, spune că pensionarul are de făcut 10 pași ce se întind până la șase luni...1085

18 noi 01:55PoliticăRaluca Prună îl atacă pe Tudorel Toader: 'Ar trebui retras din toate forurile in care reprezinta statul roman'

Raluca Prună, fost ministru al Justiţiei în Guvernul Cioloş, îl atacă pe Tudorel Toader, fost ministru al...559

18 noi 02:34PoliticăIohannis lansează ideea modificării Constituţiei: Discuţie despre atribuţiile preşedintelui

Klaus Iohannis anunţă că va lansa o discuţie despre Constituţie şi atribuţiile preşedintelui, care în ultimii...872

18 noi 01:53PoliticăCum face PSD campanie. Dezvăluirile lui Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România Normală este o Românie în care PSD nu se regăseşte nici în...664

18 noi 02:08PoliticăMinisterul Afacerilor Externe solicită modificarea adreselor unor secții de votare din străinătate pentru cel de-al doilea tur al alegerilor

În continuarea demersurilor de organizare a procesului de vot în străinătate pentru turul al doilea al alegerilor...487

18 noi 02:03PoliticăMinistrul Economiei anunță SCHIMBĂRI RADICALE în modul cum e finanțată Armata României

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a anunțat că în urma discuțiilor cu șeful Ministerului Apărării, Nicolae...794

Monden
18 noi 16:12MondenLuminița Anghel s-a întors în România și a vorbit despre momentele dificile din viața ei. „Încă mai crede lumea că sunt în America”

Luminița Anghel și familia ei s-au întors în țară, după o perioadă în care au locuit în America. Artista a...508

18 noi 00:00MondenAndreea Antonescu s-a despărțit de noul iubit, după doar o lună de relație. Care au fost motivele separării

Andreea Antonescu (36 de ani) părea că radiază de fericire în compania noului său iubit, chiar dacă anunțase în...422

18 noi 00:00MondenBrigitte, șefă de șantier cu geantă de 3.500 de euro. Se ocupă serios de afacerile soțului Florin Pastramă

Soţii Pastramă nu stau locului o clipă! Brigitte şi Florin sunt ocupaţi acum cu renovarea câtorva spaţii pe care...376

18 noi 00:00MondenAnca Serea, extrem de sexy la botezul fetiței ei. A purtat o rochie cu crăpătură pe picior

Anca Serea și Adi Sînă au ales să își creștineze fiica, pe Leah Maria, la jumătatea acestei luni, când micuța...546

18 noi 00:00MondenSharon Stone a recreat scena din "Instinct primar" la o gală din Berlin. Ce mesaj a transmis femeilor

Sharon Stone (61 de ani) este una dintre numele sonore din industria cinematografică. Deşi a jucat în nenumărate...354

18 noi 00:00MondenUltima fiţă: starurile fac baie în gheaţă

O nouă fiţă în lumea vedetelor! Lady Gaga, Kevin Hart, Zac Efron şi Orlando Bloom fac băi în gheaţă în scop de...292

18 noi 00:00MondenRelaţia între Al Pacino şi Robert De Niro este ''magică'', afirmă Martin Scorsese

Relaţia între Al Pacino şi Robert De Niro este "magică", a declarat emblematicul regizor american Martin Scorsese,...310

18 noi 00:00MondenJennifer Lopez a dezvăluit că un regizor i-a cerut să-i arăte sânii

Actriţa şi cântăreaţa Jennifer Lopez a afirmat joi că un regizor de film i-a cerut să-i arăte sânii, sub...356

18 noi 00:00MondenAriana Grande şi-ar putea anula următoarele concerte din turneul mondial

Cântăreaţa Ariana Grande a transmis fanilor săi că suferă de o problemă la sinusuri din cauza căreia este...219

18 noi 00:00MondenClive Owen va interpreta rolul fostului preşedinte american Bill Clinton într-un serial de televiziune

Actorul britanic Clive Owen va interpreta rolul fostului preşedinte american Bill Clinton într-un serial de...228

Sănătate
18 noi 00:00SănătateIată ce fructe au extrem de puţine calorii. Poţi să mănânci câte vrei fără să te îngraşi!

Fructele sunt absolut necesare în dieta zilnică, chiar și atunci când ești la cură de slăbire. Este cunoscut...393

17 noi 01:50SănătateSfatul medicului: Scapă de tuse cu ajutorul morcovilor - Remediul uşor de preparat acasă

Dacă morcovii nu fac parte din dieta ta zilnică, ai face bine să îi introduci. Consumaţi cruzi, aceştia au efecte...565

16 noi 00:31SănătateOrașul Hârșova a fost privat de ambulanțe: primarul Ionescu, scrisoare deschisă către ministrul Sănătății

Primarul orașului Hârșova, Viorel Ionescu a întocmit o scrisoare sâmbătă, 16 noiembrie a.c, în atenția...1437

13 noi 03:43SănătateCNAS: Pacienţii cu afecţiuni oncologice vor putea beneficia de pachete integrate de servicii medicale şi tratamente personalizate

Pacienţii cu afecţiuni oncologice vor putea beneficia de pachete integrate de servicii medicale şi tratamente...702

12 noi 03:37SănătateAcțiune de donare de sânge în localitatea 23 August

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța și Primăria 23 August organizează, sâmbătă, 16 noiembrie a.c.,...928

8 noi 00:07SănătateConceptul THE MEDICAL MALL a fost inaugurat la Constanţa

Joi, 7 noiembrie, MedCity a inaugurat la Constanța primul THE MEDICAL MALL. La evenimentul de lansare au fost prezente...5149

6 noi 00:03SănătateAcțiune de donare de sânge în Constanța!

Persoanele care doresc să doneze sânge dar nu o pot face în zilele lucrătoare, se pot prezenta sâmbătă 23...934

29 oct 02:12SănătateAcțiune de donare de sânge în Mangalia

Un grup de voluntari din localitatea Mangalia organizează o acțiune de donare de sânge în colaborare cu Centrul...1055

27 oct 00:30SănătateSanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol la Gala Elitelor Medicale

În fastuoasa sală a Palatului Culturii din Târgu Mureș, la Gala Elitelor Medicale, Sanatoriului Balnear și de...1299

23 oct 20:14SănătateVal de internări la Pediatrie, cu infecţii respiratorii! Ce sfaturi transmite medicul specialist

Vremea destul de schimbătoare din ultima vreme i-a afectat pe copii, cei mai sensibili la alternanța de temperatură,...9615