REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Miley Cyrus se alătură seriei de vedete care vor cânta în duminica Super Bowl

Miley Cyrus se alătură seriei de vedete care vor cânta în duminica Super Bowl

Replica API 28 ianuarie 2021 | 00:00 1040

Miley Cyrus se alătură seriei de vedete care vor cânta în duminica Super Bowl, la finala campionatului de fotbal american, desfăşurată pe 7 februarie, informează DPA, potrivit stiripesurse.ro.

Miley Cyrus

Cyrus va susţine un recital în cadrul ''TikTok Tailgate'', cu câteva ore înainte de debutul meciului dintre Kansas City Chiefs şi Tampa Bay Buccaneer, în Tampa.

''De-abia aştept să susţin un spectacol pentru oaspeţii de onoare ai NFL înaintea meciului. Angajaţii din domeniul sanitar din Tampa şi din alte regiuni ale ţării!'', a scris Cyrus duminică pe Instagram.

Evenimentul, care se va desfăşura într-o parcare, este preconizat să înceapă la ora 02:30 ET şi va fi transmis de postul de televiziune CBS şi de platforma TikTok.

Cyrus, în vârstă de 28 de ani, se alătură astfel listei vedetelor anunţate de Liga Naţională de Fotbal (NFL) ca parte din festivităţile Super Bowl.

Rapperul The Weeknd va fi capul de afiş al spectacolului din pauza Super Bowl, iar Eric Church şi Jazmine Sullivan vor cânta împreună imnul naţional. Melodia ''America the Beautiful'' va fi interpretată de cântăreaţa H.E.R.

Săptămâna trecută, NFL a anunţat că 7.500 de angajaţi din domeniul sanitar, toţi vaccinaţi împotriva COVID-19, vor fi oaspeţii Super Bowl.

Fundaşul echipei Buccaneers, Tom Brady, în vârstă de 43 de ani, este la a zecea sa participare în cadrul Super Bowl, prima la echipa Tampa Bay Buccaneer, şi va încerca să câştige cel de-al şaptelea campionat din carieră.

Fundaşul Chiefs, Patrick Mahomes, de 25 de ani, are drept obiectiv apărarea titlului după ca a câştigat primul său Super Bowl anul trecut.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108