REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.6° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.6° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Militari români căzuţi la datorie, în Afganistan

Militari români căzuţi la datorie, în Afganistan

Replica API 7 mai 2016 | 12:20 581

Iulian Dumitrescu şi Adrian Vizireanu (Foto: MApN)

Doi militari români şi-au pierdut viaţa şi un al treilea a fost rănit în urma unui incident care a avut loc sâmbătă, 7 mai, ora 10.45, în apropiere de localitatea Kandahar, pe timpul executării unei misiuni de instruire a poliţiştilor afgani.

În urma incidentului, celor trei militari de la forţele pentru operaţii speciale, care au fost răniți, li s-a acordat primul ajutor la faţa locului şi au fost transportați imediat la spitalul militar cel mai apropiat. Din nefericire, plutonierul Dumitrescu Iulian şi sergentul Vizireanu Adrian nu au supravieţuit, iar starea militarului rănit este stabilă și urmează să fie transferat la un spital din Germania.

Familiile victimelor au fost anunțate, iar incidentul este anchetat de o comisie militară.

Conducerea Ministerului Apărării Naţionale transmite, în numele întregului personal, sincere condoleanţe familiilor militarilor decedaţi şi urmăreşte cu atenţie evoluţia situaţiei medicale a celui rănit.

„Am aflat cu profundă tristeţe despre moartea militarilor care au căzut la datorie astăzi, în timpul executării unei misiuni în Afganistan. Atât personal, cât şi în numele tuturor militarilor români, transmit condoleanţe familiilor, prietenilor şi camarazilor lor de arme. Dumnezeu să-i odihnească pe acești bravi ostași și buni români!”, a transmis ministrul Mihnea Motoc. Mihnea Motoc îi va avansa la gradul de sublocotenent post-mortem pe plutonierul Iulian Dumitrescu și pe sergentul Adrian Vizireanu, care şi-au pierdut viaţa în timpul executării unei misiuni în teatrul de operaţii din Afganistan.

Precizări MApN în cazul tragediei din Afganistan: Agresorii purtau uniforma forțelor de securitate afgane

Comandantul detaşamentului românesc de forţe pentru operaţii speciale din Afganistan a transmis, în această dimineaţă, primele constatări ale comisiei care cercetează cauza morţii a doi militari români şi rănirea altuia în Afganistan.

Militarii români îi instruiau, într-o bază de pregatire din apropierea localităţii Kandahar, pe poliţiştii afgani, când s-a deschis focul asupra lor de către persoane purtând uniforma forţelor de securitate afgane. Militarii români au acţionat conform procedurilor din teatrul de operaţii: au ripostat cu foc, ucigându-i pe agresori şi au asigurat zona.

În schimbul de focuri, care a durat 3-4 minute, trei militari români au fost răniţi. După primirea primului ajutor, răniţii au fost evacuaţi la cel mai apropiat spital. Din nefericite, doi dintre ei au decedat. Al treilea militar a fost evacuat, astăzi, de la ora 10.30, la un spital militar american din Germania şi se află în stare stabilă.

Investigaţia continuă, împreună cu reprezentanţi ai forţelor aliate. La nivelul Statului Major General au fost stabilite măsuri pentru creşterea gradului de securitate al militarilor noştri în cadrul misiunilor comune de instruire şi repatrierea cu onoruri militare a militarilor căzuţi la datorie.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614