REPLICA ONLINE CONSTANTA

13° Constanța Dum., 13 Oct. 2024
Anul XX Nr. 6881
13° Constanța Duminică, 13 Octombrie 2024 Anul XX Nr. 6881
 

Minerii vin la București și vor protesta, chiar în timpul ședinței de Guvern

Minerii vin la București și vor protesta, chiar în timpul ședinței de Guvern

Mirela PASCAL 2 octombrie 2024 | 08:30 414

Sindicalişti din Federaţia Naţională Mine Energie participă, miercuri, la o manifestaţie organizată la sediul Guvernului, împotriva noii legi a pensiilor publice, despre care minerii spun că aduce prejudicii semnificative acestei categorii profesionale. Sindicaliştii solicită ”un dialog real cu autorităţile pentru a rectifica situaţia creată” de noul act normativ.

Minerii vin la Bucuresti si vor protesta, chiar in timpul sedintei de Guvern

Protestul organizat de sindicaliştii din minerit se va desfăşura în faţa sediului Guvernului în zona alveola media, între orele 11:00 şi 13:00. Protestul minerilor va avea loc exact în timpul ședinței de Guvern, care va începe de la ora 11.00.

Minerii pierd cel mai mult pe noua Lege a pensiilor

Reprezentanţii minerilor reclamă că noua lege a pensiilor publice ”a afectat în mod negativ cele mai vulnerabile categorii de pensionari”, anunţând că protestul are scopul de a atrage atenţia asupra pierderilor financiare ”semnificative” suferite de cei care au muncit în condiţii grele şi periculoase, ca urmare a unor indexări insuficiente şi a eliminării beneficiilor pentru cei care au contribuit suplimentar.

”Noua lege a pensiilor a determinat o scădere a veniturilor pentru cei care au lucrat în condiţii speciale, mulţi dintre aceştia confruntându-se cu pensii reduse drastic, în unele cazuri cu până la 50%. Minerii, energeticienii şi alte categorii profesionale afectate au cerut Guvernului în repetate rânduri să ia măsuri urgente pentru corectarea acestor inechităţi şi pentru a proteja drepturile celor care au muncit în condiţii dificile”, se arată într-un comunicat al Federaţiei Naţionale Mine Energie.

Reprezentanţii minerilor transmit că ”speră să deschidă un dialog real cu autorităţile pentru a rectifica situaţia creată de noua lege a pensiilor” şi solicită ”măsuri concrete şi imediate pentru ca aceste categorii vulnerabile de pensionari să nu fie defavorizate în continuare”.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
pentru cit steril a-ti scos, subventiile, compensarile primite, gura mare de o aveti, meritati!
1
1

REPLICA


LOTO

6/49
3125143822
5/49
193462335
joker
1942212358