REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.5° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
11.5° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Ministerul a repetat selecţia candidaţilor până i-a făcut loc: şefă din Portul Constanţa, administrator privat la APDF Giurgiu

Ministerul a repetat selecţia candidaţilor până i-a făcut loc: şefă din Portul Constanţa, administrator privat la APDF Giurgiu

Replica API 17 februarie 2014 | 00:00 2046

Mostră de inteligenţă politică românească

Mostră de inteligenţă politică românească

Ministerul Transporturilor a reluat anul trecut un concurs pentru numirea managementului privat la o companie din portofoliul său, după ce, la prima strigare, i-a cam dat cu virgulă, în sensul că nu ieşise pe post cine trebuie. Aşa se face că genialii funcţionari de la Transporturi afişează, pe 03.07.2013, lista cu cei 10 candidaţi admişi în urma selecţiei dosarelor pentru Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Dunării Fluviale (CN APDF) SA Giurgiu, pentru ca, pe 17.12.2013, să mai afişeze o listă, după o nouă selecţie de dosare, pentru exact aceleaşi funcţii, dar de pe care au dispărut unele nume, pentru a face loc altora. Coincidenţă sau nu, printre cei pentru care ministerul a reluat "concursul" se află şi o constănţeancă, care era deja membru al CA la APDF, din decembrie 2012. Ocupată până peste cap cu joburile sale la stat, tânăra a uitat probabil să-şi mai depună dosarul pentru selecţia managementului privat de la APDF Giurgiu. N-a fost bai, pentru că şefii din minister au reluat procedura, chit că fusese deja admisă o nouă componenţă a CA, constănţeanca obţinând postul râvnit după a doua strigare.

Într-un document datat 03.07.2013, publicat pe site-ul APDF Giurgiu, sunt publicate numele celor 10 candidaţi admişi la selecţia dosarelor pentru CA-ul companiei: Florin Toma Petcu, Cristian Constantin Nemţescu, Silviu Ionel Cioclei, Daniela Cristea, Daniel Iulian Vasile, Silviu Munteanu Tîrîlă, Ionel Geantă, Crina Stoianovici, Marian Mina şi Gabriela Murgeanu. Urma formalitatea probei interviului, programat pe 05.07.2013, dar de aici se rupe complet filmul acţiunii. Astfel, în locul unui anunţ referitor la rezultatele finale, pe 17.12.2013 se eliberează o nouă listă de candidaţi admişi la o selecţie reluată a dosarelor, publicată, de asemenea, pe site-ul APDF Giurgiu, dar cu o componenţă schimbată: Liviu Clejan, Mădălina Creţu, Daniela Cristea, Mirela Matei, Marian Mina, Silviu Munteanu Tîrîlă, Gabriela Murgeanu, Cristian Constantin Nemţescu, Virgil Daniel Popescu şi Crina Stoianovici. Interviul pentru confirmarea noului val de administratori ai APDF urma să aibă loc pe 18.12.2013. Cum, nici la această dată nu există vreun anunţ oficial în acest sens, este foarte probabil să mai apară una, două sau câte selecţii de dosare vor cei din minister să mai organizeze, până intră pe lista admişilor toţi cei care trebuie. De pe ultima listă a managerilor privaţi şi 100% independenţi aduşi la ADPF îi putem remarca pe Gabriela Murgeanu, soţia fostului lider PDL şi consilier prezidenţial Răzvan Murgeanu, Virgil Daniel Popescu, membru PNL secretar de stat în Guvernul Tăriceanu şi actual secretar de stat la Ministerul Economiei, Cristian Constantin Nemţescu, fost consilier local PNL în Giurgiu, dar şi pe avocata Crina Stoianovici, preşedinta organizaţiei judeţene de femei a PSD Giurgiu.

Soţul Mădălinei Creţu este fratele lui Romulus Creţu, cel care trebuia să preia ABADL după demisia lui Mitrea

Vedeta listei, care nu se regăsea însă şi pe prima foaie, cea din iulie, este însă Mădălina Creţu, de 35 de ani, din Constanţa. Mădălina Creţu ar fi singurul membru care supravieţuieşte CA-ului de stat al ADPF, regăsindu-se, iată, şi în CA-ul corporatist, privat şi independent al companiei giurgiuvene. De fapt, tânăra este a doua constănţeancă din board-ul ADPF instalat în 2012 şi valabil până la oficializarea noii componenţe, alături de Magdalena Maria Ion, de 37 de ani, de la Universitatea Maritimă Constanţa şi angajată a Tomis Marina Development SRL, a cunoscutului afacerist Valentin Gheorghe Ionescu. Descurcăreaţă foc, Mădălina Creţu este şi şef departament în cadrul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, funcţie de pe urma căreia a încasat în intervalul 2012- 2013 un salariu de 95.220 lei, echivalentul a circa 80 de milioane de lei vechi pe lună, bani în mână, adică mai mult decât directorii cu zeci de ani vechime ai companiei portuare. În paralel, tânăra care conduce atât porturile maritime, cât şi cele fluviale ale României, trebuie să aibă grijă şi de afacerile familiei. Mădălina Creţu este asociată cu soţul său, Cătălin Creţtu, de 31 de ani, în Oraso Consult SRL Constanţa, dar şi cu tatăl său, Romeo Tonda, în Lux SRL Constanţa. Înainte de a deveni doamna Creţu, Mădălina Tonda mai avea o firmă, Avangard Maan SRL, de asemenea, din Constanţa, împreună cu Anca Batali, de 48 de ani, economistă în cadrul Administraţiei Porturilor Maritime SA. De precizat că soţul tinerei şefe de la APC şi ADPF este fratele lui Romulus Creţu, de 33 de ani, lider al tineretului PSD Constanţa, cel care trebuia să fi preluat conducerea Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral în 2012, după demisia lui Marian Mitrea.

Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614