REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.6° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
7.6° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Ministerul Finanţelor infirmă că fiscalitatea va creşte pentru PFA şi drepturi de autor

Ministerul Finanţelor infirmă că fiscalitatea va creşte pentru PFA şi drepturi de autor

Replica API 14 septembrie 2013 | 00:00 163

Fiscalitatea pentru Persoanele Fizice Autorizate şi drepturi de autor nu va creşte, a anunţat, vineri, Ministerul Finanţelor Publice. "În ciuda faptului că, încă din data de 8 august 2013, Ministerul Finanţelor Publice a emis un comunicat prin care dezminţea informaţiile apărute în presă, potrivit cărora, în urma acordului cu FMI, ar urma sa crească fiscalitatea pentru PFA-uri şi drepturi de autor, o parte din mass-media continuă să dezinformeze opinia publică. Angajamentele din Acordul cu Fondul Monetar Internaţional apar sub formă de acţiuni prioritare, criterii structurale şi ţinte indicative, toate acestea având termene precise de implementare. În aceste condiţii, Ministerul Finanţelor Publice infirmă, încă o dată, zvonurile complet nefondate privind existenţa unor măsuri concrete, prin care ar creşte fiscalitatea pentru PFA-uri şi drepturi de autor', se menţionează într-un comunicat al ministerului de resort. La rândul său, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a întărit faptul că fiscalitatea nu va creşte nici pentru PFA-uri şi nici pentru drepturile de autor. "Nu creşte fiscalitatea pentru PFA-uri şi drepturi de autor, nici de mâine, nici de la 1 ianuarie 2014. Nu creşte fiscalitatea, nici contribuţiile, nici alte taxe. De câte ori trebuie să repetăm această informaţie pentru a rămâne la opinia publică? În scrisoarea de intenţie nu există niciun angajament al Guvernului de a creşte fiscalitatea pentru aceste categorii de venituri", a afirmat, vineri, Voinea, într-o intervenţie telefonică, la Realitatea TV. Şi la începutul lunii august, ministrul delegat pentru Buget a afirmat că regimul fiscal din România nu se modifică, iar taxele şi impozitele nu cresc în urma semnării acordului cu FMI. "Noul acord cu FMI nu prevede majorarea sau apariţia de noi taxe sau impozite. Am senzaţia că s-a intrat într-o campanie în care se încearcă să se acrediteze ideea că în România se schimbă regimul fiscal şi cresc taxele şi impozitele. Nici vorbă. Se modifică şi se introduc câteva accize pentru alcool şi pentru produsele de lux', a spus, atunci, Voinea. Potrivit MFP, finalizarea negocierilor cu partenerii internaţionali (Comisia Europeană, FMI, Banca Mondială) şi întocmirea proiectului scrisorii de intenţie şi a celui privind memorandumul de politici economice şi financiare reprezintă un succes al României pe linia menţinerii încrederii mediilor financiare internaţionale şi a investitorilor străini în politicile macroeconomice ale Guvernului. "Proiectele scrisorii de intenţie şi, respectiv, ale memorandumului nu sunt încă documente publice. În consecinţă, materialele pe această temă care se vehiculează în presă nu provin din surse oficiale şi nu pot fi confirmate înainte de aprobarea lor de autorităţile române, boardul FMI, respectiv consiliul ECOFIN al Uniunii Europene. Suntem în măsură să infirmăm, însă, existenţa unor măsuri concrete prin care ar creşte fiscalitatea pentru PFA-uri şi drepturi de autor sau creşterea contribuţiilor de asigurări de sănătate pentru persoanele cu venituri mari care au în întreţinere membri ai familiei care nu contribuie la sistemul de asigurări de sănătate, aşa cum s-a vehiculat recent în mass-media. Guvernul îşi propune în schimb identificarea unor soluţii în scopul reducerii poverii impozitării muncii', a reiterat MFP.

sursa: agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614