REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.9° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
9.9° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Miniştrii, umiliţi la salarii de către subordonaţi. Demnitarii au lefuri de două ori mai mici

Miniştrii, umiliţi la salarii de către subordonaţi. Demnitarii au lefuri de două ori mai mici

Replica API 13 mai 2013 | 00:00 201

Premierul şi miniştrii sunt umiliţi de proprii angajaţi când vine vorba de salarii. Subordonaţii au lefuri şi de două ori mai mari decât şefii lor, după cum reiese din listele publicate de ministerele cu salariile plătite în luna martie.

Un angajat al statului, fără funcţie cheie în stat, poate avea salariul de trei ori mai mare decât al ministrului. Potrivit România TV, este cazul unui bugetar din cadrul Ministerului Internelor - un agent - care a câştigat în luna martie 13.835 lei, adică de 2,6 ori mai mult ca ministrul, potrivit datelor publicate pe site-ul instituţiei.

În aceeaşi lună, ministrul a câştigat doar 5.363 lei. Dar acesta nu este singurul exemplu. În această instituţie, peste 100 de angajaţi au salariul mai mare decât al ministrului. Şi secretarul general câştigă de două ori mai mult, respectiv 11.082 de lei.

De la Ministerul Educaţiei, cel mai bine plătit salariat a fost un director, care a castigat 6.255 lei. Asta în condiţiile în care şeful instituţiei a câştigat 5.363 lei. Cu un pic mai mult este remunerat un şef serviciu.

Şi la Ministerul Economiei situaţia este similară. Ministrul Varujan Vosganian a avut un venit de 7.643 lei în martie 2013, în timp ce un director grad I de la Direcţia Dezvoltare Export a primit 8.828 lei în mână.

La Ministerul Finanţelor, cel mai bine plătit angajat este secretarul general, care a primit un salariu de 8.531 de lei.

sursa: rtv.net

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614