REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
10.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Ministrul Agriculturii vrea să îmbunătăţească legislaţia în domeniul trasabilităţii

Ministrul Agriculturii vrea să îmbunătăţească legislaţia în domeniul trasabilităţii

Replica API 26 februarie 2013 | 00:00 157

Îmbunătăţirea legislaţiei în domeniul trasabilităţii şi asigurarea protecţiei consumatorilor se află pe lista de priorităţi a ministrului român al Agriculturii, Daniel Constantin, intenţiile sale fiind împărtăşite şi ministrului delegat pentru consum din Franţa, Benoît Hamon, în cadrul unor discuţii desfăşurate, la Paris, la finele săptămânii trecute. Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii problema cărnii de cal a fost principalul subiect discutat de cei doi oficiali, ministrul francez pentru consum apreciind promptitudinea şi buna coordonare dintre autorităţile române şi cele franceze în această situaţie. Daniel Constantin şi Benoît Hamon au salutat deciziile luate la Bruxelles în reuniunea ministerială informală din 13 februarie 2013 privind scandalul cărnii de cal, printre măsurile propuse numărându-se şi decizia de efectuare a testelor ADN în toată Uniunea Europeană şi obţinerea susţinerii Europol. În cadrul vizitei oficiale la Paris, cu ocazia deschiderii celei de-a 50-a ediţii a Salonului Internaţional pentru Agricultură (SIA) şi a Salonului Maşinismului Agricol (SIMA), ministrul român al Agriculturii a discutat cu omologul francez, Stephane Le Foll, posibilităţile de identificare a unor noi proiecte de cooperare în domeniul agriculturii şi industriei alimentare, ţinând cont de expertiza franceză în domeniu, dar şi aspecte de interes comun referitoare la Reforma Politicii Agricole Comune (PAC) pentru 2014 - 2020. De asemenea, şeful MADR s-a întâlnit şi cu conducerea firmei Sofiproteol, societate care a investit peste 150 de milioane de euro în Romania şi are în vedere dezvoltarea sectorului biocombustibilului, preşedintele acestei societăţi fiind şi preşedinte al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Exploataţiilor Agricole (FNSEA) din Franţa, conform agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614