rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 20 octombrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Ministrul Bogdan Aurescu, în vizită în SUA, luni şi marţi. Se va întâlni cu secretarul de stat Michael Pompeo

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, va avea luni, la Washington DC, consultări politice cu secretarul de stat al SUA, Michael Pompeo, în cadrul vizitei pe care şeful diplomaţiei române o efectuează în Statele Unite ale Americii, până marţi, la invitaţia omologului său american.

Bogdan Aurescu, Michael Pompeo

Organizată în contextul celebrării în acest an a 140 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între România şi SUA, vizita "reprezintă un bun prilej pentru reconfirmarea principalelor coordonate ale Parteneriatului Strategic, precum şi pentru evaluarea stadiului şi prioritizarea proiectelor de interes comun, reflectând angajamentul solid al celor două ţări pentru extinderea şi aprofundarea tuturor dimensiunilor Parteneriatului Strategic", arată un comunicat al MAE remis sâmbătă, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, discuţiile dintre ministrul Aurescu şi secretarul de stat Pompeo vor viza cooperarea bilaterală în domeniile politic, militar, energetic şi economic, inclusiv proiectele strategice prioritare de interconectare promovate de România în cadrul Iniţiativei celor Trei Mări.

Ministrul Bogdan Aurescu va evidenţia, totodată, în discuţiile cu secretarul de stat Mike Pompeo obiectivul, de mare importanţă pentru cetăţenii români, al accederii ţării noastre în Programul Visa Waiver.

De asemenea, vor fi abordate evoluţiile regionale, cu accent pe regiunea Mării Negre şi securitatea pe Flancul Estic al NATO, precum şi alte teme de interes de pe agenda internaţională.

"Parteneriatul Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii ocupă un loc central, fiind unul dintre cei trei piloni fundamentali ai arhitecturii politicii externe şi de securitate a ţării noastre, iar dezvoltarea şi aprofundarea acestuia, în toate dimensiunile sale, constituie obiective asumate la cel mai înalt nivel", afirmă Aurescu, citat în comunicat.

Ministrul român menţionează că el şi secretarul de stat al SUA, vor "evalua pragmatic stadiul Parteneriatul Strategic", pornind de la obiectivele concrete stabilite prin Declaraţia Comună a Preşedinţilor României şi SUA, din 20 august 2019, adoptată cu ocazia vizitei la Washington a preşedintelui Klaus Iohannis.

"Totodată, vom prioritiza principalele proiecte de interes comun aflate pe agendă, inclusiv în vederea pregătirii structurate a celei de-a 7-a reuniuni a Dialogului Strategic România-SUA, planificată pentru anul viitor, când vom celebra 10 ani de la adoptarea Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI", a declarat ministrul Bogdan Aurescu înainte de vizită.

Vizita va mai include întrevederi cu alţi oficiali americani, precum şi cu reprezentanţi ai unor think-tank-uri americane. De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu va participa de la Washington, prin videoconferinţă, la panelul ministerial "Smart Money" din cadrul Forumului Web organizat în marja Summitului Virtual al Iniţiativei celor Trei Mări, organizat de Estonia, luni.

Vizita şefului diplomaţiei române fusese programată iniţial pentru începutul lunii aprilie, fiind amânată din cauza evoluţiilor legate de pandemia de COVID-19.

luni, 19 octombrie 2020448
Comentarii
mai mult...Politică
20 oct 00:00PoliticăIohannis: Alegerile parlamentare au fost stabilite conform legii şi vor avea loc pe 6 decembrie

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, luni, la Palatul Cotroceni, că alegerile parlamentare vor avea loc la data...211

20 oct 00:00PoliticăCiolacu: Iohannis nu se poate ridica la nivelul gravităţii momentului pe care îl traversăm228
20 oct 00:00PoliticăTăriceanu şi alţi membri ai ALDE care candidează la alegerile parlamentare se vor înscrie în Pro România230
20 oct 00:00PoliticăIohannis: V-am promis că s-a cam terminat cu racolarea şi s-a terminat

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, luni, la Palatul Cotroceni, că "nu au mai existat racolări", iar "lucrurile...257

20 oct 00:00PoliticăIohannis: Voi cere o informare Ministerului Sănătăţii în privinţa infecţiilor nosocomiale234
20 oct 00:00PoliticăCiolacu: Închidem şcolile, dar ţinem alegerile - asta e România normală promisă de preşedinte217
20 oct 00:00PoliticăIohannis: Lumea aşteaptă de la România o acţiune bugetară responsabilă

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, luni, la Palatul Cotroceni, că toată lumea aşteaptă de la România o...212

20 oct 21:41PoliticăParlament - comisii: Avize favorabile pentru cei opt ambasadori propuşi231
20 oct 00:00PoliticăParlament: Termenul de depunere a candidaturilor pentru Consiliul Legislativ - prelungit din nou204
20 oct 00:00PoliticăOrban: Intenţionăm să găsim o soluţie să-i angajăm pe toţi cei care au luat rezidenţiatul

Premierul Ludovic Orban a anunţat în cadrul unei emisiuni TV, că se intenţionează găsirea unei soluţii pentru a...235

20 oct 00:00PoliticăBiroul electoral pentru diaspora: Candidaturile pentru parlamentare depuse de 8 formaţiuni şi doi independenţi - definitive210
20 oct 00:00PoliticăOrban: Marţi depunem listele de susţinători pentru candidaţii PNL la parlamentare205
Vremea
9.8°9.8° - 13.2° marţi, 20 octombrie 2020
ConstanțaUmiditate: 63%
Vânt: 2.43 m/s
Presiune: 1027 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
20 oct 00:00SportClasamentul WTA - Simona Halep se menține pe 2

Clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dat publicităţii luni, după o săptămână fără...267

20 oct 00:00SportFCSB, victorie obținută în ultimele minute (2-0 vs Academica Clinceni)

Formaţia FCSB a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa Academica Clinceni, în ultimul meci al...256

20 oct 00:00SportWTA Ostrava: Anett Kontaveit, Maria Sakkari, Barbora Krejcikova și Sara Sorribes Tormo s-au calificat în turul al doilea

Anett Kontaveit, Maria Sakkari, Barbora Krejcikova și Sara Sorribes Tormo sunt primele jucătoare care s-au calificat...210

20 oct 00:00Sport​ATP Koln 2: Marin Cilic și Kyle Edmund au fost eliminați

Adrian Mannarino, Egor Gerasimov, Gilles Simon, Miomir Kecmanovic și Yoshihito Nishioka sunt jucătorii care au...200

Local
20 oct 22:37LocalPolițiștii constănțeni au primit autospeciale, pistoale, echipamente și camere de luat vederi

Anul acesta, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au fost recepționate 147 de autovehicule noi,...1555

20 oct 22:40LocalCORONAVIRUS: 83 de CAZURI NOI, la Constanța

Până luni, 19 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 182.854 de cazuri de persoane infectate cu noul...1357

20 oct 17:28LocalSpectacol de teatru în Planetariul din Constanța

428

20 oct 22:38LocalCoronavirus: 38 de unități de învățământ din județul Constanța îşi modifică scenariile de funcționare

Prefectul județului Constanța, Silviu-Iulian COȘA, a convocat, luni, 19 octombrie a.c., Comitetul Județean pentru...1052

20 oct 00:00LocalMonica Cristina Anisie, întâlnire de lucru cu reprezentanții sindicatelor din învățământ

Luni,19 octombrie 2020, Monica Cristina Anisie, ministrul educației și cercetării, a avut o întâlnire de lucru cu...233

20 oct 00:00LocalConcurs pentru tineri marca TIME TO MOVE 2020.

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța, în calitate de punct local de informare EURODESK ROMÂNIA...230

20 oct 22:40LocalBeți și fără permis, depistați de polițiștii constănțeni

Polițiști din cadrul Postului de Poliție Lumina au identificat un bărbat, de 41 de ani, care a condus un autoturism...498

20 oct 22:41LocalTEMPERATURI SCĂZUTE în următoarele zile, la CONSTANȚA

Specialiștii din cadrul Centrului Meteorologic Regional „Dobrogea” transmit faptul că urmeză temperaturi scăzute...981

20 oct 17:26LocalATENȚIE! Nu se va mai efectua debranșarea de la R.A.D.E.T în următoarea perioadă

729

Politică
20 oct 00:00PoliticăIohannis: Lumea aşteaptă de la România o acţiune bugetară responsabilă

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, luni, la Palatul Cotroceni, că toată lumea aşteaptă de la România o...212

20 oct 21:41PoliticăParlament - comisii: Avize favorabile pentru cei opt ambasadori propuşi

Comisiile reunite pentru politică externă şi comisiile pentru comunităţile de români din afara ţării de la Senat...231

20 oct 00:00PoliticăParlament: Termenul de depunere a candidaturilor pentru Consiliul Legislativ - prelungit din nou

204

Interviuri
6 oct 00:11InterviuriIon Adrian ROŞU, primarul din Fântânele: Vreau să văd locuitori zâmbitori, comunicativi și sinceri! VIDEO

Ion Adrian Roșu, primarul din Fântânele, care a câștigat alegerile locale din 27 septembrie, din partea PNL, a...2145

3 oct 00:13InterviuriHoria Constantinescu: M-am simțit un NENOROCIT că l-am AJUTAT să plece pe FĂGĂDĂU

HoriaConstantinescu a candidat din partea PPU-SL la Primăria Constanța, însă nu a reușit să obțină decât 4 800...6251

2 oct 00:14InterviuriFlorin Chelaru, primarul din Năvodari: Nu spun că PSD este pe VAL, dar NU este nici sub VAL, cum își doresc unii

2636

2 oct 00:14InterviuriLa Kogălniceanu, Ancuţa Belu are MAJORITATE în Consiliul LOCAL! Video

Ancuța Belu,primarul din Mihail Kogălniceanu, câștigătoarea unui nou mandat la alegerile din 27 septembrie, a...2412

2 oct 00:14InterviuriDeşi NEGOCIAZĂ o COLABORARE, PNL și USR-PLUS NU se vor avea ca fraţii! Video

Constanța a votat pentru schimbare și a optat pentru Vergil Chițac și Stelian Ion, care au obținut 28,48%,...2157

1 oct 00:07InterviuriVasile Delicoti vrea să facă din POARTA ALBĂ o comună MODEL

2670

Monden
20 oct 00:00MondenChaka Khan despre Ariana Grande: „S-o ia dracuʼ! N-o să mai cânt cu o viţică“

Chaka Khan, una dintre cele mai apreciate artiste din SUA, şi Ariana Grande, vedeta noii generaţii, au lansat...261

20 oct 00:00MondenMeghan Markle, patru bijuterii scumpe în aceeaşi ţinută. Britanicii, furioşi că aceasta poartă bijuterii de-ale Dianei

Este din ce în ce mai clar că britanicii n-o au la inimă. Asta cu atât mai mult cu cât Meghan Markle pune în...261

20 oct 00:00MondenCăţeluşa Raia, un mic Chihuahua fără documente legale, salvată de Van Damme

223

20 oct 00:00Monden„Del Mar“, noua piesă a lui Ozuna, cel mai vizionat videoclip în 24 de ore pe YouTube

Noul videoclip muzical al artistului portorican Ozuna, "Del Mar", o piesă inclusă pe recentul său album "ENOC" şi la...208

20 oct 19:43MondenThrillerul „Honest Thief“, cu Liam Neeson, debutează cu încasări modeste pe primul loc în box-office-ul american

Thrillerul ''Honest Thief'', cu Liam Neeson, a debutat pe primul loc în box-office-ul american, cu încasări modeste...218

20 oct 00:00MondenActorii Bogdan Farcaş şi Dragoş Dumitru, recompensaţi la Festivalul de Film de la Varşovia

194

Mapamond
20 oct 00:00MapamondNumărul cazurilor de COVID-19 raportate în Portugalia a depăşit pragul de 100.000

Numărul cazurilor de COVID-19 din Portugalia a depăşit luni pragul de 100.000, cu aproape 2.000 de noi infectări în...192

20 oct 00:00MapamondIranul anunţă 337 de noi decese legate de COVID-19 în 24 de ore, o cifră record

Iranul a înregistrat luni 337 de noi decese legate de COVID-19, cel mai mare număr de decese înregistrat în această...198

20 oct 00:00MapamondCoronavirus: Belgia a înregistrat săptămâna trecută un număr record de 12.000 de cazuri într-o singură zi

197

20 oct 00:00MapamondHRW: Justiţia nord-coreeană îi tratează pe deţinuţi „mai rău ca pe animale“

Sistemul judiciar din Coreea de Nord practică pe scară largă tortura, umilirea şi obţinerea de mărturisiri prin...225

20 oct 00:00MapamondChile: Biserici incendiate la Santiago în timpul unor proteste antiguvernamentale

Cel puţin două biserici au fost incendiate duminică la Santiago de Chile, capitala statului Chile, în contextul în...206

20 oct 00:00MapamondArabia Saudită: Credincioşii din nou autorizaţi în Marea Moschee din Mecca

188

Sănătate
20 oct 00:00Sănătate10 trucuri pentru a păcăli foamea

Oamenii care mănâncă cu o furculiță mai mică consumă cu 21% mai puțînă mâncare comparativ cu cei care...200

20 oct 00:00SănătateStudiu: Diabetul de tip 2, diagnosticat înainte de 40 de ani, este asociat cu boli mintale

Un studiu recent a descoperit o asociere între diabetul de tip 2 diagnosticat înainte de vârstă de 40 de ani și...201

20 oct 00:00SănătateBolile splinei - În ce situații apare splina mărită?

225

20 oct 00:00SănătateDeficiențe în dieta vegană

Dieta vegană are multe beneficii pentru sănătate, însă, dacă o adopți, e bine să știi ce nutrienți nu se...196

20 oct 00:00SănătateStudiu: Bărbații infertili au un risc mai mare de cancer de prostată?

Potrivit unui studiu suedez, bărbații care au probleme de fertilitate au, statistic, mai multe riscuri de a dezvolta...198

20 oct 00:00SănătateCât timp e indicat să stai acasă dacă suferi de răceală sau gripă

Avem tendința de a privi răceala (uneori chiar și gripa) ca pe o afecțiune care nu ne împiedică să ne facem...226

20 oct 00:00SănătateSucuri naturale cu cartof și varză pentru tratarea gastritei

Gastrita și ulcerul peptic sunt afecțiuni caracterizate printr-o simptomatologie extrem de neplăcută, generate de...194

20 oct 00:00SănătateCum se folosește corect aparatul de aerosoli la copii

Aparatul de aerosoli sau nebulizatorul este un dispozitiv care transformă un medicament lichid în vapori. Medicamentul...203

20 oct 00:00SănătateUleiul de pește - util în tratarea dermatitei

189

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT