REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.8° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.8° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Ministrul Daea promite fermierilor că vor primi subvenţiile pe 16 octombrie, „în primul minut al zile“

Ministrul Daea promite fermierilor că vor primi subvenţiile pe 16 octombrie, „în primul minut al zile“

Replica API 21 septembrie 2018 | 00:00 256

Petre Daea

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat miercuri, la Buzău, că îi asigură pe fermieri că vor primi subvenţiile "pe 16 octombrie, în primul minut al zilei, la fel ca şi anul trecut", scrie Agerpres.

"A fost un an bun şi un an care promite, pentru a avea şi la anul viitor ceea ce trebuie, pe data de 16 octombrie, în primul minut al zilei, în primul minut al datei respective, la cumpăna nopţii, vor fi primite subvenţiile ca şi anul trecut" a declarat ministrul Agriculturii, care a tăiat panglica inaugurală a târgului Toamna buzoiană.

Potrivit sursei citate, fermierii din România, oamenii de la ţară ştiu să muncească, iar dovada muncii lor poate fi întâlnită şi la acest târg.

"Târgul de la Buzău reprezintă un loc în care laolaltă ne aduce bucuria roadelor muncii, am văzut multe lucruri bune, legumicultori care au beneficiat de programul Tomata, am văzut standul de prezentare al staţiunii de cercetare legumicolă, staţiunea fanion a României, unde numai anul trecut au fost omologate 14 soiuri pentru tomate şi care a creat un culoar de apreciere în ţară", a mai declarat Petre Daea.

La târgul Toamna buzoiană 2018, care are loc în perioada 19-23 septembrie, a.c., sunt prezenţi aproape 150 de producători agricoli şi meşteşugari din judeţul Buzău şi din ţară.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367