REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Ministrul Dezvoltării anunță revoluția în construcții: 'O să reînnoim întregul pachet de normative'

Ministrul Dezvoltării anunță revoluția în construcții: 'O să reînnoim întregul pachet de normative'

Replica API 5 iulie 2022 | 00:00 718

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, anunţă că se lucrează la modificarea a zeci de normative de construcţii privind obiective de interes public. Modificările sunt făcute în contextul în care normativele în vigoare sunt vechi, unele de peste două decenii.

Cseke Attila

"După foarte mulţi ani, Ministerul Dezvoltării are un pachet întreg de normative de construcţii, practic o să reînnoim întregul pachet de normative de construcţii, normative de construcţii în vigoare astăzi marea lor majoritate sunt din anii '97-2003. Anul trecut am aprobat primul normativ de construcţii pe creşe, care a venit după 24 de ani de la fostul normativ de construcţii pe creşe.

Acum câteva săptămâni a apărut în Monitorul Oficial normativul de construcţii pentru şcoli şi licee şi în total avem încă în pregătire 41 de astfel de normative de construcţii pe diferite investiţii. Cam jumătate dintre ele se regăsesc deja pe site-ul Ministerului, în transparenţă decizională. Ele privesc investiţii de tipul dispensare, ambulatorii, spitale, grădiniţe, parcări, lucrări de apă-canalizare, pentru toate acestea vom avea în 2022 normative de construcţii actualizate, pe tehnologii şi materiale de construcţii de anul 2022”, a afirmat ministrul Dezvoltării, luni după-amiază, în cadrul unei conferinţe de presă la Braşov, potrivit news.ro, citat de stiripesurse.ro.

Potrivit lui Cseke, normativul din 1999 pentru construcţia de creşe prevedea ca pentru fiecare copil să fie alocaţi cel puţin 100 de metri pătraţi suprafaţă verde, noul normativ introdus în vara lui 2021 reducând la 10 metri pătraţi suprafaţa de teren pe care fiecare creşă trebuie să o aibă pentru fiecare copil ce poate fi înscris.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218