REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
21.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Ministrul Fifor, la deschiderea Colegiului Militar de la Constanţa: ‘Am aprobat 6.400 de funcţii pentru Armata României’

Ministrul Fifor, la deschiderea Colegiului Militar de la Constanţa: ‘Am aprobat 6.400 de funcţii pentru Armata României’

Replica API 11 septembrie 2018 | 00:00 266

Sediul şcolii nu este încă gata!

Sediul şcolii nu este încă gata!

Mihai Fifor

Curtea Academiei Navale “Mircea cel Bătrân” a devenit neîncăpătoare luni dimineață, 10 septembrie a.c., pentru că aici s-au aflat părinți, bunici, dar și prieteni care au ales să pășească în primul an la Colegiul Militar “Alexandru Ioan Cuza”, alături de elevi. Ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, prezent şi el la eveniment, i-a asigurat pe elevi de tot sprijinul său, ba mai mult, acesta a afirmat că va reveni la Constanța pentru a vedea cum s-a implementat structura școlară. Din păcate însă, sediul instituţiei de învăţământ nu este gata pentru a-i primi pe elevi.

Mihai Fifor s-a arătat indignat de faptul că cele două licee militare, de la Craiova și Constanța, au fost închise în trecut, în 1998, aspect pe care nu îl înțelege, dar a continuat spunând că nu se află la malul mării pentru a judeca trecutul, ci pentru a vorbi despre viitorul Marinei Militare. Ministrul Mihai Fifor i-a transmis comandantului Iancu Ciocioi să aducă instituția de învățământ pe linia de plutire și să o transforme într-o școală de elită. Primarul Constanței, Decebal Făgădău, și ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, au primit din partea șefului Statului Major al Forțelor Navale, Alexandru Mîrșu, plachete aniversare pentru implicarea în redeschiderea acestei instituții de învățământ.

Cu toate acestea, menţionăm că sediul instituţiei nu este gata la deschiderea acestui an şcolar, elevii fiind nevoiţi să înveţe o perioadă în sălile de curs de la Academia Naţională “Mircea cel Bătrân”.

“Este important de spus că toţi tinerii care păşesc pragurile şcolilor militare sunt tineri extrem de bine instruiţi. Nivelul de promovabilitate al Bacalaureatului este la cote foarte ridicate. O mare parte din absolvenţii noştri merg mai departe în învăţământul universitar militar şi deja aceşti tineri sunt căutaţi de instituţii prestigioase de învăţământ militar de dincolo de ocean, în Statele Unite ale Americii”, a declarat Mihai Fifor.

Facem precizarea că sediul Colegiului Naţional Militar “ Alexandru Ioan Cuza” nu este gata anul acesta pentru a-i primi pe elevi aşa cum se cuvine. În acest context, reamintim că sediul se va afla în zona Faleză Sud, în locul Liceului “Navrom” din Constanţa.

“Suntem în faza documentaţiilor necesare pentru această investiţie, dar o finalizăm. Avem resurse, avem tot ce ne trebuie ca lucrurile să intre în făgaşul său normal.”, a adăugat ministrul Apărării Naţionale referitor la renovarea şi deschiderea sediului instituţiei de învăţământ.

La finalul lunii iunie a.c., reprezetanţii Ministerului Apărării au precizat că, reînființat începând cu acest an, Colegiul Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa va genera, în viitor, o importantă bază de selecție pentru elevii și studenții unităților și instituțiilor de învățământ ale categoriilor de forțe ale armatei. La Constanța, media maximă la admitere a fost de 9,68.

Ministrul Apărării Naţionale a precizat la începutul verii că modernizarea Armatei României se face nu doar la nivelul înzestrării cu tehnică și armament de înaltă performanță, cât și prin programe coerente și eficiente de formare de profesioniști cu mentalitatea luptătorului modern, capabili să îndeplinească toată gama de misiuni cerute de mediul de securitate al secolului XXI. Aceasta este misiunea învăţământului militar românesc, care trebuie să se afirme ca o structură cu adevărat performantă, un sistem de elită menit a produce elite.

Fifor: “Nu poţi avea o armată performantă dacă nu ai militari bine plătiţi, bine echipaţi şi bine motivaţi pentru a face această meserie”

“Este o zi extraordinar de emoţionantă pentru mine. Vreau să vă mărturisesc că întotdeauna mi-am dorit să fiu elev al acestui liceu şi în urmă cu foarte mulţi ani am vrut să vin să dau admitere la acest liceu. Din păcate nu s-a putut la vremea aceea. Iată că după foarte mulţi ani mă bucur să fiu parte al acestui eveniment atât de important. Poate nu e doar o coincidenţă ca în an centenar să redeschidem Colegiul de Marină “Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa. O zi extrem de importantă nu doar pentru Armata României ci şi pentru sistemul de învîţîmânt militar, dar şi pentru întreaga comunitate, întreaga ţară. Noi reuşim ca printr-un efort al Armatei României, dar şi al autorităţilor locale să redeschidem această şcoală prestigioasă, punând în felul acesta bazele formării viitorilor ofiţeri de marină din Armata României şi nu numai. Am spus-o şi cu alte ocazii, considerăm că este extrem de importantă formarea resursei umane de care Armata României are atâta nevoie, este al 5-lea colegiu militar pe care Armata Română le are în aceast moment.

Eu cred că Armata României are capacitatea să absoarbă aceşti tineri foarte bine pregătiţi. Este o nevoie foarte mare de ofiţeri în Armata României, subofiţeri, maiştrii militari. Am aprobat 6.400 de funcţii pentru Armata României încercând să recalibrăm cumva nevoia foarte mare de resurse umane. Nu mă îndoiesc că în anii care urmează flota militară a României se va înzestra cu noi capacităţi.

Nu poţi avea o armată performantă dacă nu ai militari bine plătiţi, bine echipaţi şi bine motivaţi pentru a face această meserie.”, a adăugat ministrul Apărării Naţionale.

Paula SOLOMON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Iarasi generali facutivla apelul bocancilor??? Precum Oprea si Lipoveanu????????? Dumnezeii mamilor voastre de pesedei!!!!
1
0
dar pana atunci alte sute de mii de pensii la fel de speciale trai neneaca,trai pe vatrai.stiti ce mi se pare grotesc?reinfiintarea liceelor de marina cand nu mai avem flota.
0
0
Felicitari?6400 de functii,cata darnicie!De unde sa mai scoata si tara asta bani?
0
0
Succes nastureilor,va paste primejdia privind invatatura adica e muuulta!
0
0
da este cimitirul vietii voastre...dar veti deveni ceva in viata....nu veti fi golanii de la colturile strazilor...nu veti fi drogatii si betivii de peste tot..nu veti fi scandalagii noptilor prin baruri ,discoteci,bodegi,carciumi...nu veti fi tatuatii si pictatii asemanator marelui si apreciatului VELEA...cel care s-a pricopsit ANTENA 1 cu el...ce rusine si ce dezamagire,,,ce sa invete tinerii de la ALEX VELEA ??? cum sa se vopseasca???RUSINE ANTENA 1...RUSINE SA VA FIE...
4
1
LMM, cimitirul tineretii noastre !
1
4

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367