REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.7° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.7° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, după prima zi de eliberări din penitenciare: „Este mult, mi-a depășit așteptările!”

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, după prima zi de eliberări din penitenciare: „Este mult, mi-a depășit așteptările!”

Replica API 21 octombrie 2017 | 01:48 360

Peste 500 de deţinuţi au fost eliberaţi joi, în prima zi de la intrarea în vigoare a legii privind recursul compensatoriu, a anunţat, vineri, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

El a spus că această cifră este mare şi i-a depăşit aşteptările, pentru că nu credea că “impactul va fi atât de mare”. Legea prevede că pentru fiecare 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare fiecare deţinut va beneficia de şase zile considerate efectuate.

Ministrul a precizat că în prima zi în care s-a aplicat această lege au fost eliberaţi 529 de deţinuţi. „Ieri (joi, n.r.), până la 12 noaptea, domnul Dobrică (Marian Dobrică, directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor - n.r.) îmi dădea mesaje să îmi spună câţi deţinuţi au fost eliberaţi. În baza legii, prin adăugirea celor şase zile considerate a fi efectuate, au fost eliberaţi 529 de deţinuţi. Vă mărturisesc că este mult, mi-a depăşit aşteptările. Nu credeam că impactul va fi atât de mare. Dar este efectul legii”, a declarat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, vineri, la începutul conferinţei privind protecţia drepturilor deţinuţilor şi a condiţiilor de detenţie din România.

Ministrul a precizat că 3.349 de deţinuţi au dobândit dreptul de a primi eliberare condiţionată. De asemenea, Tudorel Toader a precizat că unele unităţi au avut probleme în aplicarea acestei măsuri, în sensul că nu au ştiut dacă au nevoie de intervenţia judecătorului sau pot folosi calea administrativă.

“La unele unităţi de penitenciare au fost ezitări cu privire la modul de aplicare, dacă e pe cale administrativă sau e nevoie de intervenţia judecătorului. Conducerea unui penitenciar s-a dus în instanţă, acolo au respins, au rezolvat în final pe cale administrativă”, a spus ministrul.

Sursa: News.ro

Citește și: 56 de deținuți de la Poarta Albă, eliberați din cauza condițiilor improprii din penitenciar

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
gaoz pe parnaiasi.
1
0
de ce sa punem amprenta de PUSCARIASI pe toate persoanele ce trec prin penitenciare, multi din cauza faptului ca au furat de mancare, din lipsa banilor si din dorinta de a obtine un zambet de la puiul lui si multumirea ca acesta se poate culca cu stomacelul pli. Adevarati puscariasi sunt, desi nu recunosc si nu a fost posibila urmarirea penala din ATENTIE SOLIDARITATE'' ca si impozitul de 2% tot in buzunarile hotilor, PARLAMENTARII, MINISTRI acestia sunt adevarati puscariasi.
3
1
cei care ajung la puscarie,nu sunt oameni...ei sunt ..PUSCARIASI...toata viata poarta aceasta eticheta..nimeni nu-i vrea...societatea romanesca s-a saturat de toti infractorii...sa stea la bulau cat mai mult...succesuri...
1
5
Esti depasit de situatie d-le .... DEMISIA URGENT ! V-ati facut de rusine ciumatilor, ne-am saturat de circul vostru, de vrajelile voastre. Nu astea sunt asteptarile noastre. Nu avem nevoie de nesiguranta si bajbaielile voastre, d-lor. Sunteti platiti din bani publici, banii nostri, faceti ceva d-lor guvernanti !
7
3
Dati oamenilor o sansa criminalior.Care sa reabilitat ramane acasa care nu se intoarce inapoi.Sau le moare capra la gabori ca nu mai poate sa le ia sunca din fasole si euroi la poarta cand vin cu pachetele amaratii de oameni.Voi sunteti mai rau ca cei de la Auschvitz !!!.
5
2
De la Timisoara vind anchete pe Banda rulanta ....se zvoneste ca Intre anii 2006 si 2012 anumiti politisti din cadru sectiei sectiei 4 si din cadru BCCO timis au vindut anchete si au facut bani de bani de scimbau masinile precum vesticii ciorapii.
6
0
nu inteleg de ce v-a depasit asteptarile, nu aveati date legate de acest subiect de la toate penitenciarele din tara?, nu ati solicitat statistici? Dvz ne dezamagiti zilnic, nu stiu ce urmariti in afara de a-l scapa pe puscariasul draknea de puscarie. V-ati pus intrebarea cati dintre acestia se vor intoarce in viitorul apropiat sau gandeati ca vor iesi si amici deai dvs?
6
3

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367