REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
11.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Ministrul Mediului: „În 2022 sigur nu va exista o taxă auto, taxă de mediu sau taxă de primă înmatriculare”

Ministrul Mediului: „În 2022 sigur nu va exista o taxă auto, taxă de mediu sau taxă de primă înmatriculare”

Replica API 8 ianuarie 2022 | 18:46 1438

Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a anunţat că în 2022 nu va fi implementată o taxă auto, o taxă de mediu sau o taxă de primă înmatriculare. Versiunea 2022-2024 a programului Rabla se va finaliza în această săptămână, a mai precizat acesta, scrie antena3.ro.

„În 2022 sigur nu va exista o taxă auto, taxă de mediu sau taxă de primă înmatriculare. Printre altele, din acest motiv, de câteva săptămâni bune lucrăm la eficientizarea programului Rabla.

Săptămâna aceasta se finalizează programul Rabla pentru versiunea 2022-2024. Am promis asociaţiilor de profil o predictibilitate”, a afirmat ministrul Mediului, joi, într-o conferinţă de presă.

Ministrul Mediului a precizat că în prezent există măsuri de încurajare a celor care doresc să cumpere autoturisme noi.

„În momentul de faţă nu există măsuri de descurajare, există măsuri de încurajare a celor care vor să cumpere maşini noi, inclusiv pentru a susţine industria autohtonă, producţia autoturismelor din România”, a transmis Tánczos Barna.

Ministrul Mediului: ”Sunt mai multe maşini second hand înmatriculate în România decât maşini noi”

La finalul anului trecut, ministrul Mediului vorbea despre majorarea unor taxe pentru mașinile vechi și foarte poluatoare, întrucât în România există mai multe mașini second hand, decât noi. La negocierea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Comisia Europeană a impus României să scoată din circulaţie, până în 2026, un sfert de milion de autovehicule vechi şi poluante.

„Deci degeaba investim noi foarte mult şi venim din partea statului cu acest sprijin către cei care cumpără maşini noi, dacă pe partea cealaltă înmatriculările se fac la liber. De aceea propun şi colegilor mei din coaliţie să avem în balanţă cele două măsuri: de stimul pentru maşinile noi şi de descurajare. Descurajarea se face ori prin majorare de taxe, ori prin taxă nouă.

Guvernul a spus că nu vom introduce taxe noi, rămâne varianta ca anumite taxe existente, în cazul maşinilor vechi şi foarte poluatoare, să fie majorate. Noi va trebui să avem un parteneriat cu autorităţile publice locale, că acolo se plătesc taxele pe autoturisme şi să găsim o modalitate de a descuraja înmatricularea maşinilor mai vechi”, a declarat Tanczos Barna.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
cu seria3 diesel de 20ani...loool
1
0
Foarte rau
0
2

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614