REPLICA ONLINE CONSTANTA

23.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
23.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Ministrul Muncii: Campania naţională de evaluare a ajutoarelor sociale va demara în curând în toată ţara

Ministrul Muncii: Campania naţională de evaluare a ajutoarelor sociale va demara în curând în toată ţara

Replica API 22 ianuarie 2021 | 00:00 982

Campania naţională de evaluare a ajutoarelor sociale va demara în curând în toată ţara, în primul rând pentru a identifica beneficiarii care se află în situaţii cu adevărat vulnerabile, fiind inapţi de muncă, a anunţat, pe Facebook, ministrul Muncii, Raluca Turcan.

Raluca Turcan

"Suntem în etapa de pregătire a campaniei naţionale de evaluare a ajutoarelor sociale, care va demara în curând în toată ţara cu echipe mixte ale Agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, Inspectoratelor teritoriale de muncă şi Agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă. Împreună cu reprezentanţii Asociaţiilor Oraşelor, Municipiilor şi Comunelor din România, am discutat astăzi (miercuri, 21 ianuarie 2021 n.r.) despre obiectivele acestei campanii şi despre modul de lucru. Vom identifica, în primul rând, beneficiarii de ajutoare sociale care se află în situaţii cu adevărat vulnerabile, fiind inapţi de muncă, persoane cu vârstă de pensionare sau care au în întreţinere copii mici. Pentru această categorie de beneficiari, vom identifica măsuri integrate de sprijin pentru a reduce gradul de vulnerabilitate", a postat pe reţeaua de socializare ministrul Muncii, scrie Agerpres.

Ea a transmis că se vor găsi soluţii pentru creşterea gradului de ocupare în rândul beneficiarilor de ajutor social care pot munci, în condiţiile în care, în acest moment, 30% din totalul locurilor de muncă neocupate sunt adresate muncitorilor necalificaţi.

"Piaţa muncii ar putea absorbi o parte din persoanele apte de muncă din cele aproximativ 170.000 care primesc venit minim garantat, în România. Apreciez foarte mult deschiderea şi interesul pe care le-au arătat autorităţile locale faţă de demersul Ministerului Muncii, care este calibrat în acord cu politicile europene în domeniu: sprijin integrat şi mai bine ţintit pentru categoriile vulnerabile, precum şi sprijinirea reinserţiei în cazul persoanele apte de muncă", a scris Turcan.

Potrivit sursei citate, creşterea ocupării este un obiectiv de prim rang al tuturor politicilor europene în domeniul social, iar anchetele sociale sunt o obligaţie legală şi ele reprezintă o etapă importantă pentru o mai bună ţintire a efortului de asistenţă socială al statului român.

"Campania naţională de evaluare va fi eficientă doar în măsura în care va exista o colaborare strânsă cu reprezentanţii primăriilor pentru a pune la dispoziţie instituţiilor implicate informaţiile despre beneficiari şi pentru a facilita relaţia acestora cu potenţialii angajatori din comunitate", a mai scris Raluca Turcan.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
de evaluare a pensiilor speciale,pe cand,leprelor Loviti tot in amarati,in cei ce traiesc de pe o zi pe alta A munci inseamna sa poti avea bani de pachet,de imbracaminte,pt transport,..etc,iar voi vreti sa-i transformati in sclavi cu salariul minim Stiti ca sunt copii care nu merg la scoala deoarece nu au haine,rechizite,pachet de mancare?Sper ca romanii sa poata sa-si ia tara inapoi din ghearele progeniturilor secu-comuniste
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367