REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Ministrul Muncii: Indemnizaţia pentru creşterea copilului care expiră pe perioada stării de urgenţă se prelungeşte automat

Ministrul Muncii: Indemnizaţia pentru creşterea copilului care expiră pe perioada stării de urgenţă se prelungeşte automat

Replica API 6 aprilie 2020 | 17:44 740

Indemnizaţiile pentru creşterea copilului care expiră pe perioada stării de urgenţă se prelungesc automat până la finalul acesteia, a transmis, luni, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, pe contul său de Facebook.

Violeta Alexandru

"Prelungim automat plata indemnizaţiei de creştere copil care expiră pe perioada stării de urgenţă, până la finalul acesteia", se menţionează în postarea ministrului.

Şeful de la Muncă a explicat că prelungirea perioadei de acordare a indemnizaţiei în cazurile când acestea expiră se face automat, iar părinţii nu trebuie să completeze niciun document.

"Părinţii care au acasă copii mici merită să fie liniştiţi. M-am gândit mai ales la aceia care ar putea să fie stresaţi pentru că le va înceta plata indemnizaţiei de creştere copil în perioada stării de urgenţă. În acest sens, am făcut toate demersurile ca aceştia să beneficieze de o prelungire automată a plăţii, până la finalul decretului prezidenţial privind instituirea stării de urgenţă. (...) Prelungirea are loc automat, prin efectul legii. Părinţii nu trebuie să depună niciun document, nu trebuie să facă niciun demers!", a transmis Violeta Alexandru, potrivit Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108