REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Ministrul Sănătăţii avertizează că s-a dublat rata de transmitere a coronavirusului

Ministrul Sănătăţii avertizează că s-a dublat rata de transmitere a coronavirusului

Replica API 29 iunie 2020 | 00:00 1239

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, vorbeşte de un test de maturitate în următoarea perioadă, avertizând că s-a dublat rata de transmitere a coronavirusului. "Se poate muri la 30 și ceva de ani fără a avea alte comorbidități", afirmă Tătaru.

Nelu Tătaru

”Suntem într-un moment în care gestionăm viitorul acestei pandemii. Acum trei, patru săptămâni eram pe o pantă descendentă, cu o rată de transmitere 06, 07, numărul de cazuri care scăzuse sub 200, cazurile din Terapie Intensivă erau 150-160, a urmat cea de-a treia perioadă cu măsuri de relaxare, weekendurile prelungite, poate şi unele îndemnuri la nerespectarea unor reguli, precum şi bagatelizarea acestei pandemii şi am putut observa foarte rapid creşterea numărului de cazuri noi. Situaţia nu este numai la noi, este şi în celelalte ţări europene, dar la noi parcă recrudescenţa parcă a fost mai acută”, a explicat ministrul Sănătăţii, potrivit stiripesurse.ro.

Întrebat dacă sunt luate în calcul măsuri de restricţie care să fie impuse acum, Tătaru a răspuns: ”Judecăm fiecare caz în parte, fiecare focar în parte, fiecare anchetă epidemiologică va duce la un rezultat în care putem vizualiza o transmitere comunitară. În măsura în care există acea transmitere comunitară accentuată ne gândim ca punctual în anumite locaţii să putem impune şi alte restricţii: izolarea acelui focar, carantinarea acelei zone. Noi trebuie să izolăm un focar pentru a nu se extinde. Cât timp avem acele focare care erau în centrele de bătrâni, în spitale, erau identificate, erau izolate, erau tratate. Când apare transmiterea în comunitate, avem un alt tip de activitate”.

Întrebat, de asemenea, dacă vor fi închise plajele sau Constanţa, Nelu Tătaru a afirmat că ”în acest moment nu avem acest pericol”.

”În acest moment avem acea listă cu ţările din Europa în care erau repartizate cele la început 17 apoi 22 de ţări în care când ne întoarceam intram în izolare. Orice măsură se ia şi într-o reciprocitate cu ţara respectivă. Şi ei când vor vedea în context european că România reprezintă un risc s-ar putea să ne introducă în izolare când vom ajunge în acea ţară. Se aşteaptă ca într-o zi, două să avem decizia la nivel european, acei indicatori pentru a face această listă şi în măsura în care vom avea o listă nouă cu ţările din care ne întoarcem şi nu vom intra în izolare, o vom da publicităţii”, a susţinut el.

Tătaru a subliniat că sistemul medical nu poate lupta singur. ”Avem o săptămână de foc în care putem vedea ce a generat acest weekend de nerespectare a unor reguli de distanţare fizică, a unor reguli de igienă şi precauţii. Suntem pregătiţi ca sistem medical, dar nu putem lupta doar noi singuri”, a declarat ministrul.

Potrivit acestuia, ”putem fi mai relaxaţi în sensul în care nu mai suntem în acea etapă de vârf, dar ceea ce s-a întâmplat în aceste două săptămâni ne-a arătat că putem reveni oricând acolo chiar dacă acum suntem mai pregătiţi, chiar avem echipamente, chiar dacă ştim cu cine luptăm, virulenţa coronavirusului”.

”Nu este mai puţin agresiv, ţine de câţi dintre noi transmitem, dacă aveam acum trei săptămâni o transmitere 06, 07 acum avem în jur de 1,4 şi vedem şi agresivitatea şi vedem şi transmiţătorii dintre noi. Sunt acţiuni cum a fost pe litoral în care vin din toată ţara, nu respectă nicio regulă, se întorc în toată ţara. Atenţia noastră trebuie să fie maximă”, a mai spus el.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Unde are Constanta 600 de mii de locuitori ca nici 200 nu mai sunt
0
0
Ati ajuns in ceasul al doisprezecelea si tot nu luati masuri concrete cum ar fi testarea sau distribuirea de masti! In plus de asta se intra in tara masiv pe la granite fara nici o restrictie!!!
0
0
Hai la mare la covid cu soare.
3
0
mi se pare ciudat si ceva putred la mijloc ca la un oras de ex cum e Constanta cu o populatie de 600 de mii de locutori avem doar aprox 100 de cazuri active si tu vi si spui la tv ca e foarte grav . parerea mea ca daca era grav se imbolnavea foarte foarte multa lume in lunile astea . guvernul nu a fost in stare sa puna niste corturi in pietele aglomerate sa ofere niste masti gratuit dar ne ofera zilnic sfaturi cum sa ne protejam. cu ce au ajtat populatia in perioada asta ? cu nimic !
5
4

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218