REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
11.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Ministrul Sănătăţii bate cu pumnul în masă: „Această birocraţie să dispară!“. Ce „bătălie“ a dus Costache după ce s-a întors din Franța

Ministrul Sănătăţii bate cu pumnul în masă: „Această birocraţie să dispară!“. Ce „bătălie“ a dus Costache după ce s-a întors din Franța

Replica API 14 decembrie 2019 | 00:00 151

Victor Costache

Ministrul Sănătăţii Victor Costache susţine că birocraţia care îndepărtează tinerii de sistemul medical românesc trebuie să dispară, el precizând că în perioada celor 12 ani cât a muncit în Franţa nu a fost nevoit să ajungă vreodată la Ministerul Sănătăţii de acolo şi amintind ”bătălia” de şase luni pe care el însuţi a dus-o pentru echivalarea unor diplome europene.

Întrebat într-o conferinţă de presă la Iaşi ce va face în cazul absolvenţilor de Medicină care pleacă în străinătate, dar la revenirea în ţară nu li se recunoaşte rezidenţiatul făcut în Europa, ministrul Victor Costache a răspuns că “aceste derapaje nu mai trebuie permise“.

Costache a dat exemplul său, spunând că a lucrat 12 ani în Franţa, a făcut rezidenţatul la Toulouse şi Grenoble, apoi a revenit în România unde a urmat o “bătălie“ de şase luni pentru echivalarea unor diplome.

“Am revenit în România în 2013, în condiţiile în care am absolvit UMF-ul în 1999 la Iaşi. Din 2001 lucrasem în Franţa, unde am făcut rezidenţiatul în instituţii prestigioase din Toulouse şi Grenoble. Am fost apoi medic specialist şi medic primar. M-am întors în ţară cu diplomă de specialist şi a urmat o bătălie de şase luni pentru a reuşi să-mi echivalez nişte diplome europene. Îmi doresc ca aceste lucruri să nu se mai repete, vreau o descentralizate a acestui fenomen. Am căzut de acord cu rectorii să descentralizăm tot parcursul birocratic al rezidentului. Nu vom inventa nimic, ci vom prelua modele europene care funcţionează deja“, a afirmat ministrul Victor Costache.

El a precizat că în cei 12 ani cât a lucrat în Franţa nu a fost nevoit să ajungă vreodată la Ministerul Sănătăţii, pentru a prezenta diverse documente.

“Vreau ca şi la noi această birocraţie, care îndepărtează tinerii de sistemul medical românesc, să dispară“, a spus ministrul Victor Costache.

Întrebat despre suplimentarea numărului de locuri pentru rezidenţii care au promovat concursul organizat în 8 decembrie, ministrul Sănătăţii a spus că nu se va proceda la fel ca anul trecut, când cele mai multe locuri suplimentare au fost în domeniul medicinei de familie.

“Vom încerca să nu repetăm greşelile de anul trecut şi vă spun că am şi reuşit asta, adică să nu înghesuim cifra suplimentară de tineri care au promovat rezidenţiatul în medicina de familie. De aceea am dat şi ordonanţa de urgenţă. Avem un deficit de specialişti şi era firesc să găsim o soluţie pentru aceşti tineri“, a afirmat ministrul Sănătăţii, Victor Costache.

stiripesurse.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
PNL ule, chiar nu ganditi? Moldoveanul asta de Costache chiar poate sa faca ceva si pt popor ? El si cu secretarul de stat dr Horatiu Moldovan sunt pe dinafara total. Cardio chirurgul de Moldovan mi-a luat 3500 de euro pt tata acum trei ani ca sa-l opereze, si mortul a fost de vina. Si cu banii dati, si cu tata mort.
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367