REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Mar., 16 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6701
17.4° Constanța Marți, 16 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6701
 

Ministrul Sănătăţii: Perioada de rezidenţiat pentru medicii din ultimul an, prelungită până la 31 octombrie

Ministrul Sănătăţii: Perioada de rezidenţiat pentru medicii din ultimul an, prelungită până la 31 octombrie

Replica API 4 aprilie 2020 | 00:00 995

Perioada de rezidenţiat pentru medicii din ultimul an, care nu pot susţine în acest moment examenul de specialist, a fost prelungită până la data de 31 octombrie.

Anunţul a fost făcut vineri, într-o conferinţă de presă, de ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

"După cum menţionam, prin ordonanţa de urgenţă de ieri, care va apărea în Monitorul Oficial, în acest moment rezidenţii de ultimul an care au terminat la 1 aprilie rezidenţiatul, dar nu pot da examenul de specialist, li s-a prelungit perioada de rezidenţiat până la 31 octombrie, urmând să fie reîncadraţi ca rezidenţi până în acel moment, când vor susţine examenul de medic specialist. La fel în toate unităţile care ţin de Ministerul Sănătăţii, posturile vacante pot fi ocupate şi de personal contractual în regim de urgenţă pe perioada stării de urgenţă", a spus Tătaru, potrivit Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Draga dnl-e ministru al sanatati am vazut la programele de stiri cum ca ai pasit in spit sf Andrei din Ct.Fa bine rogute si disponibilizeaza sluga acea CATALIN GRASA ii numele sau.Facator de nimic muuult nimic ii personajul
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369