Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, precizări pentru începutul sezonului estival 2017
Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, precizări pentru începutul sezonului estival 2017
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMinistrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a făcut precizări legate de începerea sezonului estival. Acesta a punctat că potrivit legii, sezonul estival începe la data de 1 mai și se încheie la data de 30 septembrie, hotelierii au obiceiul de a deschide mai devreme datorită sărbătorilor pascale și, mai mult, să organizeze evenimente. De asemenea, el a anunțat că va fi prezent la concertul pe care Asociația Litoral-Delta Dunării îl va organiza pe 30 aprilie., cu ocazia noului sezon estival 2017.
„Conform Ordonanței de Urgență numărul 19/2006 și Hotărârii de Guvern 1267/2010, sezonul estival se deschide pe 1 mai al fiecărui an și se închide pe 30 septembrie al fiecărui an. Am invitație oficială de la Asociația Litoral-Delta Dunării, în care mă invită în mod oficial, la deschiderea sezonului estival, în apropierea datei de 1 mai. Nu este pentru prima oară, bineînțeles, când hotelierii își deschid unitățile de cazare în apropiere de sărbătorile pascale, dar din punctul meu de vedere asta nu înseamnă o deschidere a sezonului estival într-un mod complet”, a precizat Mirea Titus Dobre.
C.C.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News