REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.7° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.7° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Minore cu vârste cuprinse între 5 și 17 ani, obligate la producerea de materiale pornografice

Minore cu vârste cuprinse între 5 și 17 ani, obligate la producerea de materiale pornografice

Replica API 26 iunie 2019 | 02:28 399

Polițiștii de combatere a criminalității organizate și procurorii DIICOT din Pitești, în dimineața de marți, 25 iunie, au efectuat nouă percheziții domiciliare, în județele Argeș și Dâmbovița. Sunt vizate locuințele a șapte persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și pornografie infantilă.

Acestea sunt acuzate că ar fi obligat 9 minore (cu vârste cuprinse între 5 și 17 ani) la producerea, în vederea difuzării, de materiale pornografice ori la alte forme de exploatare sexuală. Materialele video realizate cu minorele ar fi fost transmise unui cetățean german, în schimbul unor sume cuprinse între 200 și 600 euro/minut audio sau video. Totodată, trei dintre cei șapte membri ai grupării ar fi transportat o parte dintre minore în Germania, pentru a fi exploatate sexual de același cetățean german. Cei în cauză ar fi justificat deplasarea în străinătate cu promisiunea evaluării minorilor pentru oferirea unor eventuale burse educative. Minorele, ce provin din familii dezorganizate sau cu o situație materială precară, ar fi fost recrutate prin oferirea de bani și prin inducerea în eroare a părinților ori persoanelor în îngrijirea cărora se aflau, pentru obținerea consimțământului pentru ca fetele să poată părăsi teritoriul țării. În cauză, s-a colaborat cu autoritățile judiciare din Germania, probele fiind administrate în baza unui acord de constituire a unei echipe comune de anchetă, încheiat cu sprijinul Eurojust, unde a avut loc o reuniune de coordonare. Față de cei șapte bărbați au fost emise mandate de aducere, în vederea audierii la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești. Suportul de specialitate este asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română. La activitate iau parte polițiști din cadrul Poliției Orașului Găești, jandarmi din Argeș, dar și reprezentanți ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș, pentru luarea măsurilor de protecție socială față de minori.'

L.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
20 de ani la puscarie!
3
0
Prindeti-i pe toti din tara nu doar unu la suta!
5
0

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920