REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Minori specializaţi în furturi din apartamente, prinşi cu focuri de armă

Minori specializaţi în furturi din apartamente, prinşi cu focuri de armă

Replica API 5 noiembrie 2012 | 00:00 184

Au încercat să dea lovitura în Inel 2, ziua în amiaza mare

Au încercat să dea lovitura în Inel 2, ziua în amiaza mare

Acţiune spectaculoasă a poliţiştilor Secţiei 4, care au tras focuri de armă în municipiul Constanţa. Oamenii legii şi-au folosit sâmbătă, 3 noiembrie a.c., armele din dotare pentru a prinde doi minori, hoţi de meserie, care au încercat să dea o spargere la un apartament. Suspecţii apucaseră să fugă, însă nici unul n-a ajuns prea departe. Poliţiştii i-au încătuşat, pentru tentativă de furt calificat. Cei doi minori le mai dăduseră de furcă cu ceva timp în urmă. În cauză este vorba de spargeri şi tâlhării de pe raza municipiului. De această dată, oamenii legii au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare pentru prinderea şi imobilizarea hoţilor, fiind trase focuri de avertisment în plan vertical.

Ne referim la doi minori de 17 ani, din Constanţa şi Năvodari, care în decursul zilei de duminică, 4 noiembrie a.c., vor fi prezentaţi instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă, după ce au vrut să pătrundă într-un apartament din cartierul Inel 2. Ghinion însă. Cei doi au fost observaţi de o locatară în timp ce încercau, în miezul zilei, să forţeze geamul unui apartament de la parterul unui bloc, aflat pe strada Nicolae Milescu. Locatara blocului a fost cea care a şi sesizat Secţia 4 Poliţie. La apariţia poliţiştilor, minorii au rupt-o la fugă. Astfel, poliţiştii din Constanţa au apelat la armamentul din dotare. "Întrucât nu s-au supus somaţiilor legale de a rămâne pe loc, unul dintre poliţişti a efectuat un foc de avertisment în plan vertical, cu armamentul din dotare, fără să fie nimeni rănit. Urmare a acestei acţiuni a fost reţinut unul dintre suspecţi, un tânăr de 17 ani. Ulterior a fost identificat şi al doilea tânăr şi au fost duşi la Secţia 4 Poliţie, iar de acolo au fost preluaţi de Biroul de Investigaţii Criminale. Cei doi minori sunt cercetaţi şi suspectaţi de comiterea mai multor fapte de acest gen pe raza municipiului. Au fost reţinuţi", susţin reprezentanţii IPJ Constanţa. Potrivit acestora, minorul din Năvodari este recidivist. "Tânărul din Năvodari a mai fost reţinut în acest an. A fost arestat preventiv pentru tâlhărie. Sunt doi minori care fac probleme. Fură orice", spun poliţiştii.

Recomandările poliţiştilor, pentru constănţeni

Poliţiştii constănţeni recomandă persoanelor care locuiesc în apartamente aflate la parterele blocurilor şi au ferestre foarte vulnerabile, gen PVC, să recurgă la câteva măsuri de siguranţă. "Chiar dacă este inestetic, îi sfătuim să-şi asigure ferestrele cu gratii sau sisteme de alarmă. În cazul de faţă, proprietarii apartamentului aflat la parterul blocului din zona Inel 2 nu aveau nici sistem de alarmă şi nici gratii. Aceste gratii îi descurajează pe infractori", susţin poliţiştii constănţeni.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614