REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
9.4° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

Minorii care au spart cruci în cimitir la Pecineaga fac muncă voluntară

Minorii care au spart cruci în cimitir la Pecineaga fac muncă voluntară

Replica API 16 aprilie 2013 | 00:00 269

Curăţă mormintele de buruieni

Curăţă mormintele de buruieni

Minorii care s-au "distrat" incendiind baloţi de paie, iar apoi au distrus mai multe cruci de pe morminte, la Pecineaga, vor face muncă voluntară în cimitirul pe care l-au devastat.

Amintim, în acest context, că trei minori s-au pus pe fapte mari şi au hotărât să-şi demonstreze cât sunt de tari. Cei trei, cu vârste de 14, 15, respectiv 16 ani, au ales noaptea de 11 spre 12 aprilie pentru a trece la fapte. Primul atac a fost dat în curtea unei ferme din localitate, unde au incendiat mai mulţi baloţi de paie. Din fericire, proprietarul a sesizat la timp şi focul a fost stins, evitându-se astfel o tragedie. Însă, cei trei minori nu s-au lăsat păgubaşi şi şi-au continuat traseul ravagiilor. Ca destinaţie următoare, cei trei au ales cimitirul, unde s-au dezlănţuit. Potrivit oamenilor legii, aceştia au rupt gardurile mormintelor şi au spart câteva cruci. După ce şi-au îndeplinit misiunea, au plecat la casele lor ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Minorii sunt cunoscuţi cu probleme de către oamenii din localitate, puşi pe distrus mai tot timpul. Provin din familii dezbinate şi cum sunt mai tot timpul nesupravegheaţi au ajuns să se ocupe cu acte de vandalism. Postul de Poliţie Pecineaga a demarat la acea dată cercetările cu minorii în stare de libertate, iar acum, pentru a scăpa de o eventuală pedeapsă mai aspră, cei trei s-au oferit voluntar să repare stricăciunile. Timp de o lună, au precizat oamenii legii din Pecineaga, cei trei sunt la dispoziţia administratorului cimitirului, care îi va pune să cureţe de buruieni mormintele. "La gospodăria unde au pus foc baloţilor de paie au fost înregistraţi de o cameră de supraveghere, am vizionat imaginile. Proprietarul a declarat că paguba se ridică la câteva mii de lei. Sunt tineri, au apucături din acestea, însă trebuie ţinut cont că provin şi din nişte familii dezorganizate. Să sperăm că munca voluntară îi va disciplina, că o vor lua pe calea cea bună", au mai precizat oamenii legii.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369