rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 17 noiembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Protest în faţa Primăriei!

„Minunea” de la Năvodari: alee şi parcare pe proprietate privată şi construcţie la doi metri de balcoanele unui bloc

Administraţia locală din Năvodari a amenajat o alee şi o parcare pe proprietate privată?! Mai mulţi locuitori de pe străzile Rândunelelor, respectiv Liliacului, din Năvodari, sunt revoltaţi de faptul că un afacerist îşi ridică o terasa în mijlocul aleii pietonale, ocupând, totodată, şi o parte din parcare. Construcţia se află la doi metri de balcoanele năvodărenilor. În timp ce oamenii spun că afaceristul ridică terasa ilegal, muncitorii susţin că locul pe care se va amenaja construcţia este proprietatea investitorului (!).

„În zona străzii Liliacului din Năvodari se ridică o terasă la 2 metri de balcoanele locatarilor. În acelaşi timp, acea terasă va bloca mai multe locuri de parcare, dar şi o alee atât pietonală, cât si pentru auto. Cei care lucrează pe acel şantier susţin că cel care face terasă ar avea acte de proprietate pe acel teren“, a declarat, pentru „Replica”, un năvodărean. Ştiu ei ce ştiu! Potrivit unor surse, terenul dintre blocuri a ajuns, din proprietatea ADDP Năvodari, în proprietate privată, tranzacţia efectuându-se pe vremea fostului primar, Nicolae Matei. Potrivit unor surse din cadrul Primăriei Năvodari, proprietarul are terenul de ani de zile, însă vina aparţine administraţiei locale. Primăria a amenajat aleea, fără să ştie (!?) că e proprietate privată, după cum ne-a dezvăluit sursa noastră. Administraţia nu a ştiut că este teren privat (n.red. - încă de pe vremea fostului primar Nicolae Matei), iar când a asfaltat aleea şi parcarea nu a verificat dacă terenul e liber de sarcini. Cum este posibil una ca asta? Am încercat să aflăm de la primarul Florin Chelaru, însă acesta nu a binevoit să ne răspundă la telefon. Dar nu vă imaginaţi că este ocupat cu treburile urbei. Este... în concediu, în Bulgaria, la Balcic. Ne-am îndreptat atenţia către departamentul Administrarea Domeniului Public şi Privat din cadrul administraţiei locale, în speranţa că vom obţine mai multe informaţii, conducerea ne-a precizat că nu este în măsură să vorbească despre acest subiect. Consilierul local PMP, Costel Aurelian Dumitraşcu, a declarat, pentru „Replica”, faptul că are cunoştinţă situaţia de pe strada Liliacului, întrucât oamenii i s-au plâns şi i-au cerut ajutorul. În cursul zilei de ieri, oamenii au protestat inclusiv în faţa Primăriei Năvodari!

„Da, știu despre ce este vorba, am fost și eu contactat acum două zile de câțiva năvodăreni care locuiesc în zonă și sunt deranjați de faptul că li s-a blocat atât o alee circulată de ani de zile prin care aveau acces la parcarea dintre blocuri, cât și două locuri de parcare. Se pare că acel teren este de fapt proprietate privată, iar Primăria nu are ce să facă în acest sens. Proprietarul nu a folosit până acum terenul, dar nici nu l-a semnalizat să știe lumea că este privat. Eu unul însă sunt curios să aflu cum a ajuns acel teren dintre blocuri în posesia domnului respectiv“, a declarat, pentru Replica, consilierul Costel Dumitrașcu. Se pare că investitorul terasei este patronul unei shaormerii din oraș. Beneficiarii lucării sunt Damu și Mirela Bavaleta. Autorizația de construire au obținut-o pe 26 iunie a.c.

Locatarii afectați anunță protest de amploare

Locatarii s-au întâlnit joi, după orele 16.00, pentru a protesta vizavi de construcția ce urmează să se ridice între blocuri. Aceștia au mers chiar în fața primăriei însă nemulțumirile lor nu au ajuns și la urechile primarului, în contextul în care alesul local șef se află în vacanță. „Având în vedere construcția care se face ilegal, între blocurile 5 sud, 7 sud, 8 sud și 9 sud (între strda Rândunellor și strada Lilaicului), nu știm prin ce lege a fost autorizată construcția care închide străduța pe care o folosim toți, atât cu mașinile, cât și pe jos, de a ieșispre strada Rândunelelor, ca locuitori ai acestui oraș și acestor blocuri menționate mai sus, trebuie să ne unim și să protestăm pentru a nu-și bate joc de noi anumiți oameni care au puterea banului. Proprietarul construcției spune că este o moștenire. Dacă construcția se va realiza, noi vom suferi deoarece este îngreunată intrarea pompierilor, a salvării, etc. Aleea Liliacului e drum cu sens unic. Momentan, lucrările s-au sistat deoarece am făcut sesizare la primărie, dar știm dacă se vor opri de tot“, se arată în anunțul postat de locuitorii afectat.

Reprezentanții Direcției de Urbanism au explicat oamenilor că terenul pe care se va construi terasa este proprietate privată de cinci ani, însă nu se știe modalitatea în care investitorul a obținut-o. Se pare că Poliția Locală a amendat constructorul, pe motiv că nu a sistat lucrările de miercuri, așa cum i-a fost solicitat. Amenda este de peste 1.000 lei.

Mirela Sorina PASCAL

vineri, 8 iulie 20167309
Comentarii

00lavinia(22 iul 23:39)
Domnu chelaru.nu vreti sa va mutati langa grecu?ca poate va face placere daca tot iati dat autorizatia de constructie.dar ati uitat sai dati si programu de functionare.
01Vasile gica(9 iul 12:59)
Daca doamna de la urbanism ar locui in zona ce ar face?dar cum totii de primarie jocuiesc pe la vile sau la blocurile de la ANL cum sai deranjezr?sa traiasca PSD la navodari.coruptia merge mai departe.
00Curiosu(8 iul 20:34)
Dar ce facem cu kitch-ul de constructie de sp comerciale din piata mare ce apartine parvenitului Maruntoiu, care ne obliga sa-i platim chiriile la negru, in contracte sunt trecute sume modice. Alo ANAF ? Verificati si cele 20 de camere pe care le inchiriaza la negru in Costinesti!
02Chelaru infractorul(8 iul 17:58)
Coruptul asta a facut mult mai multe ilegalitati ca seful lui Matei! Il ia in curand DNA-ul si pe el si sa o vedem atunci pe iubita lui Oana Mereuta de la cine mai suge! Sa vedem atunci daca barbasu, celebrul Dani care nu munceste, se mai lauda ca curva lui e smechera in primarie!
30nicu(8 iul 15:20)
Nu inteleg cum de a indraznit Chelaru sa-si ia concediu. El nu stie ca primarii nu au dreptul la concediu, nu au voie sa doarma si nici sa respire...doar sa raspunda la telefoane atunci cand un ziarist de doi lei il suna ca sa ceara relatii pentru a face un articol care o sa-i aduca multi bani. Cred ca v-ati tampit cu totii...omul e in concediu. Relatiile se pot obtine si de la directiile din primarie ca doar nu e robot sa le stie pe toate...hai la gara!
07vasile(8 iul 13:31)
Seful de la Urbanism Mitran era in masura sa verifice pe teren si sa dea lamuriri locatarilor nemultumiti .
24idem mazare(8 iul 12:35)
asa au procedat toti penalii, au vandut de la ei putere tot spatiul verde pentru un pumn de galbeni. acum au inceput sa scoata capul asa zisii investitori.
08Noi(8 iul 10:29)
Imi plac in mod deosebit statuile, copacii electrici si vestita promenada. Atat bun gust nu am vazut nici la tiganii din Tandarei. Mai lipsesc turnuletele deasupra orasului.
28pepe(8 iul 05:57)
matei a lsat mostenire lui chelaru br psd vot psd
18Dar pavelele de pe camp de la(8 iul 05:50)
Legmas fac toti banii. E foate ok ca ati pastrat aceeasi echipa in fruntea satului vostru de prosti.
012FlorinelC(8 iul 04:53)
D"ale liui Matei . Si o sa mai auziti de astea facute si inca nefacute. Primarul fost gestionar loveste din nou . Dar r la sensurile giratorii de la Navodari , comandate de interesati si proiectate cu piciorul stang nu vrfica nimeni . Giratorii criminale !!!!!!!!!!!
mai mult...Replica
16 noi 20:18ReplicaÎn plină campanie, preşedintele TSD Constanţa şi-a dat demisia! Iată motivul şi înlocuitorul!

În plină campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale, turul 2, Organizaţia Municipală de Tineret a PSD...3099

16 noi 19:39ReplicaOrașul Hârșova a fost privat de ambulanțe: primarul Ionescu, scrisoare deschisă către ministrul Sănătății895
16 noi 00:00ReplicaCosmin Contra nu va mai fi selecționerul naționalei!1264
16 noi 20:33ReplicaRĂZBUNARE! Mașina unui inspector de la Controlul Trasportului Rutier, incendiată!

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină vineri 15 noiemnbrie a.c., pe strada Pandurului din...3244

16 noi 13:57ReplicaTricolorul va flutura falnic în mai multe zone din Constanța940
16 noi 03:32ReplicaPercheziţii în Constanţa, Bacău şi în Londra: interlopii Băncuţă au forţat zeci de fete să se prostitueze!4731
16 noi 00:00ReplicaDezvoltator imobiliar, REFUZAT de Primărie! Nu are voie să supraetajeze două blocuri

Investitorul a două imobile, cu destinația de locuințe de serviciu, ce urmează a fi edificate pe bulevardul Aurel...2243

16 noi 00:00ReplicaPetrică Miu îi cere fostului director de la Liceul Virgil Madgearu 40.000 euro pentru că i-a stricat imaginea!1913
16 noi 08:58ReplicaLuxten Lighting Company, fericita câştigătoare a contractului pentru iluminatul festiv şi în acest an?!857
16 noi 00:00ReplicaDISCUȚIE între tineri, în autobuz: 'Îl vezi pe ăla? Îi FUR telefonul din mână și fug!'

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, care a lucrat ca mecanic în Spania, și care a comis în trecut o tâlhărie, a...1608

16 noi 00:00ReplicaClădirea în care funcționează Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale, REVENDICATĂ!1225
16 noi 00:00ReplicaS-a urcat pe motocicletă, deși avea INTERZIS şi era condamnat cu suspendare: acum este ÎN COMĂ1129
Vremea
17.4°16.1° - 17.4° duminică, 17 noiembrie 2019
ConstantaUmiditate: 75%
Vânt: 5.21 m/s
Presiune: 1023 milibari

Loto
6/4981316172730
5/401628333740
joker4511183513
Horoscop
mai mult...SPSportRT
15 noi 01:17SportFRF dă de pământ cu suedezii: „Ei bine, vikingii noștri, uite cum stă treaba”

În urma acuzațiilor de rasism aduse de către suedezi la adresa suporterilor români, Federația Română de Fotbal a...1106

15 noi 00:00SportIon Ţiriac: Tenisul românesc se îndreaptă spre o perioadă foarte, foarte, foarte dificilă după ''era Halep''

Preşedintele Federaţiei Române de Tenis, Ion Ţiriac, a declarat, joi, pentru AGERPRES, după Adunarea Generală a...707

15 noi 00:00SportContra: M-am simţit jignit de faptul că Suedia şi-a prezentat echipamentul pentru EURO, ne desconsideră

Selecţionerul naţionalei de fotbal a României, Cosmin Contra, a afirmat, joi, într-o conferinţă de presă, că s-a...939

15 noi 00:00SportRădoi, după succesul cu 4-1 al naţionalei de tineret: Eram fericit şi cu o victorie cu 1-0 în faţa Finlandei

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal Under 21 a României, Mirel Rădoi, a declarat, joi seara, după succesul cu...821

Local
16 noi 03:53LocalDeblocare de ușă în Mangalia! Un copil a rămas blocat în casă

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați vineri, 15 noiembrie a.c., pentru deblocarea unei uși în...515

16 noi 03:57LocalNoi locuri de parcare în municipiul Constanța

SC Confort Urbam a amenajat vineri, 15 noiembrie a.c., 18 locuri noi de parcare pe bulevardul Tomis, tronsonul cuprins...2249

16 noi 03:54LocalElementele de muniție neexplodată identificate în decursul anului, DISTRUSE de militarii din Constanța și Tulcea

Vineri, 15 noiembrie, pirotehniștii din cadrul ISU Tulcea și ISU Constanța au executat, într-un poligon improvizat...538

16 noi 03:55LocalZeci de sancțiuni, aplicate de polițiștii locali constănțeni

În cursul zilei de 13 noiembrie, în intervalul orar 14:00-22:00, lucrătorii Direcției Generale Poliția Locală din...721

16 noi 03:51LocalPatru autoturisme, implicate într-un accident rutier la Constanța

Medicii constănțeni au fost solicitați să intervină în Constanța, pe strada Caraiman, după ce 4 autoturisme s-au...2230

16 noi 03:41LocalÎn atenția locuitorilor municipiului Mangalia! Căminul CP5 de la intrarea în oraș, REABILITAT!

În această perioadă, Primăria Mangalia a început lucrările de reabilitare la fațada Căminului CP5, situat la...719

16 noi 03:58LocalPolițiștii, activități de prevenire la Școala Gimnazială nr.18 Jean Bart din Constanța

La data de 14 noiembrie a.c., polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat...514

16 noi 03:42LocalDosar penal după ce s-a urcat beat la volan

La data de 14 noiembrie a.c., în jurul orei 17.45, polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța au depistat un...676

16 noi 03:43LocalHoț din Lumina, depistat și escortat în Penitenciarul Poarta Albă

La data de 14 noiembrie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului Investigații Criminale al I.P.J. Constanța au...547

16 noi 03:42LocalFemeie lovită de un autoturism pe trecerea de pietoni

Neatenția la volan face victime! Vineri, în jurul orei 06:00, un bărbat, de 40 de ani, a condus un autoturism pe...1257

Politică
16 noi 00:00PoliticăEveniment festiv cu ocazia Zilei Dobrogei, la Constanța

Ziua de 14 noiembrie marchează o zi extrem de importantă pentru țară fiind ziua în care Dobrogea a revenit la...428

16 noi 03:51PoliticăFeţele bisericeşti din SUA îl susţin pe consulul Dancu şi cer premierului să nu-l recheme în ţară

Premierul Ludovic Orban ar urma să îi revoce din funcţii pe Cătălin Dancu, numit în funcţia de consul la New York...945

16 noi 03:40PoliticăHuțucă: Klaus Iohannis e garanția că România va rămâne pe drumul european

Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța, are încredere că șeful statului, Klaus Iohannis, va fi ales de...560

16 noi 03:51PoliticăConsilierii municipali, convocaţi în şedinţă extraordinară

Consiliul Local al municipiului Constanţa este convocat în şedinţă extraordinară, luni, 18 noiembrie 2019, ora...760

16 noi 03:57PoliticăOrban: Salariul minim va creşte, cuantumul urmând să fie stabilit

Salariul minim pe economie va creşte, urmând să fie stabilit ulterior cuantumul, pe baza unui studiu de impact şi a...564

16 noi 03:56PoliticăStadionul central din Mangalia va fi modernizat cu finanțare de la CNI

Consilierii locali din Mangalia au aprobat, recent, proiectul de hotărâre privind predarea amplasamentului Stadionului...1001

16 noi 03:53PoliticăOrban: Salariile şi pensiile - plătite la termen; nu vom mai plăti salarii celor ce au intrat pe uşa din dos

Salariile şi pensiile vor fi achitate la termen, însă nu vor fi plătite în continuare salarii celor ''care au...565

16 noi 03:56PoliticăSebastian Vlădescu şi Cristian Boureanu, trimişi în judecată de DNA

Fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită şi trafic...581

16 noi 03:54PoliticăCurtea Constituţională a respins toate contestaţiile şi a validat rezultatul primului tur al alegerilor prezidenţiale

În perioada 5 –15 noiembrie 2019, Plenul Curții Constituționale a soluţionat zece contestaţii, dintre care şase...520

16 noi 03:55PoliticăTrei distincții de onoare 'Recunoștința Dobrogei', acordate de ziua 'Ziua Dobrogei'

Eveniment important la Prefectura județului Constanța, cu ocazia împlinirii celor 141 de ani de la Alipirea Dobrogei...703

Monden
16 noi 00:00MondenCristi Borcea, la detox, Valentina Pelinel, la sală. Se pregătesc de botezul gemenelor

Eliberat din puşcărie, Cristian Borcea şi-a revăzut familia şi apoi s-a grăbit să îşi verifice afacerile, în...428

16 noi 00:00MondenCe mare a crescut Anastasia, mezina Elenei Băsescu!

Elena Băsescu a profitat de ultimele zile însorite ale acestei toamne pentru a merge împreună cu copiii săi la...492

16 noi 00:00MondenCe spune Cezar Ouatu despre despărţirea de logodnica sa, Andreea Vilău

Păreau făcuţi să fie împreună o viaţă, dar inevitabilul s-a produs. Care sunt motivele care au dus la...379

16 noi 18:28MondenDieta hipocalorică a Gabrielei Cristea funcţionează. Cum arată acum prezentatoarea tv

Gabriela Cristea topeşte kilogram după kilogram în timp ce îşi numără caloriile din farfurie. Vedeta tv a...435

16 noi 00:00MondenUn celebru actor din „Prison Break“, incognito la Timişoara

O vedetă de la Hollywood a venit în premieră în România cu gândul la un proiect de teatru pe care doreşte să-l...438

16 noi 00:00MondenPrinţul Harry şi soţia sa, Meghan, îşi vor petrece Crăciunul în SUA

Prinţul Harry şi soţia sa, Meghan, ducesă de Sussex, nu vor petrece acest Crăciun în Marea Britanie alături de...422

16 noi 00:00MondenActorii din ''Friends''' negociază ''o reuniune specială'' pentru a marca 25 de ani de la lansarea celebrului serial

Creatorii şi starurile din ''Friends'' (''Prieteni tăi'') negociază cu platforma HBO Max pentru realizarea "unei...292

16 noi 00:00MondenRosalia, noua senzaţie a muzicii spaniole, marea câştigătoare a galei Latin Grammy Awards 2019

Noua senzaţie a muzicii spaniole Rosalia a fost joi marea câştigătoare a galei Latin Grammy Awards de anul acesta cu...308

16 noi 00:00MondenFiii actorului Pierce Brosnan, desemnaţi ambasadorii Golden Globe 2020

Fiii actorului Pierce Brosnan au fost desemnaţi ambasadorii Golden Globe 2020, a anunţat Asociaţia Presei Străine de...440

16 noi 00:00MondenNoua versiune ''Charlie's Angels'' şi ''Ford vs Ferrari'' debutează în cinematografele din SUA

Noile aventuri ale tinerelor detective din "Charlie's Angels" şi înfruntarea dintre Matt Damon şi Christian Bale în...303

Mapamond
16 noi 00:00MapamondDonald Trump va participa la summitul NATO de la Londra la începutul lunii decembrie

Preşedintele american Donald Trump se va deplasa la începutul lunii decembrie la Londra pentru a participa la summitul...291

16 noi 00:00MapamondRegatul Unit: Peste o jumătate de milion de persoane au subscris în octombrie la schema de înregistrare a statutului

Peste o jumătate de milion de persoane au subscris în luna octombrie la schema de înregistrare a statutului în...319

16 noi 00:00MapamondŞeful Pentagonului neagă orice influenţă în contractul JEDI cu Microsoft

Secretarul american al apărării, Mark Esper, a susţinut vineri că încheierea unui contract pe 10 ani între...354

16 noi 00:00MapamondViktor Orban: Etnicii maghiari sunt reprezentaţi cel mai bine de partidele ''pur'' etnic maghiare

Rolul partidelor etnicilor maghiari, dezvoltarea economică a comunităţilor maghiare din bazinul carpatic şi...305

16 noi 00:00MapamondSpania: Sprijinul pentru independenţă s-a redus în Catalonia

Sprijinul pentru independenţa Cataloniei s-a redus la 41,9% în regiune, în timp ce procentul locuitorilor care sunt...306

16 noi 00:00MapamondAlegeri prezidenţiale în SUA: Bloomberg investeşte 100 de milioane de dolari în publicitate online anti-Trump

Michael Bloomberg, fost primar al New Yorkului, nu a decis încă dacă va candida la alegerile prezidenţiale din SUA,...299

16 noi 00:00MapamondLituania şi Norvegia au făcut un schimb de spioni cu Rusia la frontiera ruso-lituaniană

Lituania şi Norvegia au făcut vineri un schimb de spioni cu Rusia la frontiera ruso-lituaniană, după ce...313

16 noi 00:00MapamondBulgaria: Probleme la aterizarea la Sofia a premierului Boiko Borisov, la întoarcerea de la o reuniune la Salonic

Directorul Escadrilei 28 a Bulgariei, agenţie guvernamentală care se ocupă în special cu transportul demnitarilor...316

16 noi 17:30MapamondAtac armat la un liceu de lângă Los Angeles: Doi elevi au murit şi atacatorul este în stare gravă

O a doua victimă, un băiat în vârstă de 14 ani, a murit joi în urma rănilor suferite după ce un licean a deschis...309

16 noi 00:00MapamondPrimul deces atribuit utilizării ţigaretelor electronice, raportat în Belgia

Un tânăr în vârstă de 18 ani a decedat în Belgia în urma unei insuficienţe respiratorii atribuite de...317

Sănătate
13 noi 03:43SănătateCNAS: Pacienţii cu afecţiuni oncologice vor putea beneficia de pachete integrate de servicii medicale şi tratamente personalizate

Pacienţii cu afecţiuni oncologice vor putea beneficia de pachete integrate de servicii medicale şi tratamente...645

12 noi 03:37SănătateAcțiune de donare de sânge în localitatea 23 August

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța și Primăria 23 August organizează, sâmbătă, 16 noiembrie a.c.,...655

8 noi 00:07SănătateConceptul THE MEDICAL MALL a fost inaugurat la Constanţa

Joi, 7 noiembrie, MedCity a inaugurat la Constanța primul THE MEDICAL MALL. La evenimentul de lansare au fost prezente...5006

6 noi 00:03SănătateAcțiune de donare de sânge în Constanța!

Persoanele care doresc să doneze sânge dar nu o pot face în zilele lucrătoare, se pot prezenta sâmbătă 23...899

29 oct 02:12SănătateAcțiune de donare de sânge în Mangalia

Un grup de voluntari din localitatea Mangalia organizează o acțiune de donare de sânge în colaborare cu Centrul...1025

27 oct 00:30SănătateSanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol la Gala Elitelor Medicale

În fastuoasa sală a Palatului Culturii din Târgu Mureș, la Gala Elitelor Medicale, Sanatoriului Balnear și de...1252

23 oct 20:14SănătateVal de internări la Pediatrie, cu infecţii respiratorii! Ce sfaturi transmite medicul specialist

Vremea destul de schimbătoare din ultima vreme i-a afectat pe copii, cei mai sensibili la alternanța de temperatură,...9571

23 oct 00:00SănătateSpitalul Clinic pentru Copii „Grigore Alexandrescu” organizează un program de tratament chirurgical pentru malformațiile cardiace

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București, organizează un program de...1077

12 oct 04:54SănătateBoala mâinilor murdare! Aproximativ 100 de copii din Constanța, diagnosticați cu hepatita A

Peste 130 de persoane au fost spitalizate în ultimele trei luni în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța cu...3671

10 oct 15:26SănătateDirectorul medical al Spitalului Județean Constanța, Bogdan Obadă: 'Suntem singura secție de Ortopedie din Dobrogea care rezolvă urgențele'

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Andrei” Constanța a primit, în ultimii doi ani, o finanțare...4623