REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
12.5° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Mircea Băsescu află, vineri, dacă va fi condamnat

Mircea Băsescu află, vineri, dacă va fi condamnat

Replica API 5 ianuarie 2016 | 00:18 560

Emoții pentru Mircea Băsescu! Luni, Tribunalul ar fi trebuit să se pronunţe în dosarul în care este acuzat de pentru trafic de influenţă, iar Marian Căpăţână pentru complicitate la trafic de influenţă. Numai că, Tribunalul a amânat pronunţarea pentru 8 ianuarie.De precizat că procurorul DNA a spus, în faţa instanţei, că Marian Căpăţână a recunoscut fapta și că apărarea lui Mircea Băsescu este infirmată de toate probele administrate la dosar, motiv pentru care a cerut condamnarea la închisoare cu executare atât pentru Mircea Băsescu, dar şi pentru Marian Căpăţână. La rândul său, avocatul lui Mircea Băsescu a solicitat achitarea clientului său, precizând că nu există dovezi în legătură cu săvârşirea faptei.Tribunalul se va pronunța luni în acest caz. Oricare va fi decizia, aceasta va putea fi atacată. Mircea Băsescu este judecat, alături de Marian Căpăţână, în dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. Cei doi au fost arestaţi preventiv după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, ce ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele fostului preşedinte al ţării.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614