REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° ConstanÈ›a Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
12.1° ConstanÈ›a Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Mircea Băsescu, la Tribunalul Constanţa: se vizionează imaginile flagrantului

Mircea Băsescu, la Tribunalul Constanţa: se vizionează imaginile flagrantului

Replica API 4 iulie 2015 | 23:06 172

Un nou termen în dosarul în care familia lui Bercea Mondial este acuzată că l-ar fi şantajat pe Mircea Băsescu a fost programat la Tribunalul Constanţa pentru data de 3 iulie anul curent, fiind vorba de un termen intermediar. Încă de la orele dimineţii, Mircea Băsescu a ajuns la tribunal, unde a declarat că filmuleţul flagrantului ar putea fi o lovitură pentru Pavel Abraham, avocatul familiei Anghel.

Menţionăm că, pe 16 iunie anul curent, magistraţii Tribunalului Constanţa au amânat termenul pentru administrare probatorii, adică pentru audierea şi vizionarea înregistrărilor audio - video şi discutarea măsurilor preventive. Astfel, în dimineaţa de vineri, magistraţii au ascultat şi vizionat imaginile de la flagrantul din 29 mai 2014, atunci când Marius Constantin, Izaura Anghel şi Grinică au mers în biroul lui Mircea Băsescu din Portul Constanţa pentru a-i solicita bani. Însă, înainte de a intra în sala de judecată, Mircea Băsescu a fost întrebat cum comentează declaraţia avocatului Pavel Abraham, care a spus că imaginile vor reprezenta o lovitură în acest caz. Fratele fostului preşedinte al României a răspuns că poate va fi o lovitură pentru avocatul familiei Anghel, potrivit psnews.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218