REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
12.1° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

„Mirciştii” care au „tras” etnobotanice, sancţionaţi. Directorul colegiului vrea DNA-ul la clasă!

„Mirciştii” care au „tras” etnobotanice, sancţionaţi. Directorul colegiului vrea DNA-ul la clasă!

Replica API 14 mai 2015 | 00:09 86

Măsuri drastice

Măsuri drastice

Doi elevi de clasa a XI-a din cadrul Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanţa au fost suprinşi, săptămâna trecută, în timp ce fumau etnobotanice în toaleta şcolii.

Unul dintre liceeni a avut nevoie de îngrijiri medicale şi a fost transportat la spital pentru mai multe investigaţii medicale, după ce cadrele didactice au chemat de urgenţă un echipaj SMURD.

Miercuri, directorul şcolii, Vasile Nicoară, a precizat sancţiunile aplicate în cazul celor doi elevi.

„Pentru primul dintre ei, cel care a adus ţigara în şcoală, s-a aplicat transferul către un liceu cu profil tehnic”, a spus Nicoară, fără a preciza despre ce unitate şcolară este vorba, întrucât „nu este colegial”.

În privinţa celui de-al doilea, s-a aplicat o măsură mai blândă, cu posibilitate de „reabilitare” a notei la purtare, alături de exmatricularea pentru o perioadă de cinci zile.

„Dar, cu muncă în folosul şcolii în aceste cinci zile şi nota propusă: 4 la purtare. Fac menţiunea că, potrivit regulamentului şcolar, se poate modifica media la purtare atunci când se decide la sfârşitul semestrului, în funcţie de comportamentul ulterior al celor în cauză. Deci, în privinţa valorii finale a mediei, aceasta va fi stabilită în 19 iunie, în şcoala în care funcţionează elevul. (...) E un semnal şi pentru noi, care am făcut o grămadă de activităţi de prevenţie, ne-a dat de înţeles că nu facem suficient. Trebuie să fim mai inventivi, să mai găsim metode de a-i convinge pe toţi copiii că este un rău extraordinar de mare. Sigur, noi, în educaţie, tratăm efectele. Alţii, din zone oculte, creează cauzele”, a spus Nicoară, care a mai precizat că informările de până în prezent nu au avut efectul scontat şi, prin urmare, vor avea loc, de acum încolo, cu poliţia, jandarmeria, reprezentanţii de la Poarta Albă şi DNA!

„Ne-am propus să avem activităţi cu agenţia antidrog, cu penitenciarul Poarta Albă, cu Secţia 3 de Poliţie, cu brigada mobilă de jandarmi, cu Direcţia Naţională Anticorupţie şi cu centrul de resurse în educaţie şi asistenţă psihopedagogică pentru a evidenţia nocivitatea unor asemenea substanţe şi pericolul care poate să afecteze orice copil”, a mai spus Nicoară.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218