REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
18.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Mironescu, schimbat din functia de secretar general al MAI

Mironescu, schimbat din functia de secretar general al MAI

Replica API 26 ianuarie 2011 | 00:00 146

La 19 zile de la numire,

La 19 zile de la numire,

Primul-ministru Emil Boc l-a înlocuit, marţi, în funcţia de secretar general al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) pe democrat-liberalul constănţean Laurenţiu Mironescu cu generalul Pandelea Pelmuş, prin două decizii publicate în Monitorul Oficial.

Secretarul general al MAI Pandelea Pelmuş a fost repus în funcţie de Boc, după ce funcţionarul fusese eliberat din poziţia de la MAI în ianuarie 2009, în timpul mandatului lui Gabriel Oprea de ministru al Internelor, în guvernarea PDL - PSD. Generalul Pelmuş fusese iniţial numit secretar general al Ministerului Internelor în perioada Guvernului Tăriceanu, iar după eliberarea sa din funcţie s-a adresat instanţelor de judecată. În 18 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti i-a dat câştig de cauză lui Pelmuş, iar în 16 decembrie 2010 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat decizia, obligându-l pe primul-ministru Emil Boc să-l repună în funcţie pe reclamant. La rândul său, democrat-liberalul Laurenţiu Mironescu, eliberat marţi din funcţia de secretar general al MAI, fusese numit în această funcţie cu doar 19 zile în urmă, prin decizia premierului Boc. Mironescu fusese numit temporar în funcţia de secretar general al MAI, prin detaşare. Înaintea democrat-liberalului, funcţia de secretar general al MAI fusese deţinută de chestorul Constantin Cristian Baci, eliberat din funcţie pe 29 decembrie 2010. Premierul Boc a fost obligat de instanţele de judecată să îl repună în funcţie şi pe fostul secretar general adjunct al Ministerului de Interne, Mircea Alexandru, care fusese numit în mandatul liberalului Cristian David. După ce a fost repus în funcţie în decembrie 2010, Mircea Alexandru şi-a încetat raporturile de serviciu cu MAI, cu acordul părţilor, printr-o altă decizie a premierului Boc, semnată marţi. Reamintim că Laurenţiu Mironescu a fost numit pe funcţia de secretar general pe data de 6 ianuarie, cu detaşare de la Casa de Pensii din Bucureşti, acolo unde fusese încadrat funcţionar public cu două zile înainte de numirea la MAI, adică pe 4 ianuarie.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367