REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.9° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
11.9° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Mitrea a demisionat de la conducerea Apelor Române, Creţu se pregăteşte să-i ia locul

Mitrea a demisionat de la conducerea Apelor Române, Creţu se pregăteşte să-i ia locul

Replica API 20 iunie 2012 | 00:00 125

În preaviz, nu cumva să rateze ultimul salariu!

În preaviz, nu cumva să rateze ultimul salariu!

Directorul Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral, pedelistul Marian Mitrea, şi-a dat demisia marţi dimineaţă din funcţie. Începând cu data de 20 iunie şi până pe 15 iulie el se va afla în preaviz. El îşi încheie mandatul fără a fi dat curs solicitării de a-şi prezenta declaraţia de avere, în schimb a rotunjit binişor conturile familiei sale: firma Utilnavorep a fost, practic, abonata tuturor licitaţiilor posibile şi imposibile pe care le-a organizat Administraţia Canalelor Navigabile (condusă până de curând tot de un pedelist), la care s-au adăugat şi contractele cu Portul Constanţa.

Reprezentanţii Apele Române au luat, deja, la cunoştinţă cererea fostului director. "Este adevărat. A cerut eliberarea din funcţie", a declarat Daniela Ionică, din cadrul Departamentului de Resurse Umane, Apele Române. Se pare că această decizie ar fi trebuit să rămână, pentru o perioadă, secretă, pentru că reprezentanta departamentului de Resurse Umane şi-a întors declaraţia la 180 de grade, precizând că, de fapt, nu şi-a dat demisia, Mitrea solicitând doar concediu de odihnă. "Nu a demisionat. A depus cerere de concediu de odihnă. Din data de 20 iunie până pe 15 iulie", a conchis Daniela Ionică, la scurt timp după prima declaraţie. Concediul reprezintă însă perioada de preaviz, după cum a precizat, ulterior, Marian Mitrea. "Am fost numit director al ABADL în urmă cu aproximativ 2 ani şi jumatate. În tot acest timp, am învăţat multe despre acest domeniu al apelor, dar, în acelaşi timp, am reuşit să transmit o rigoare a muncii şi a lucrului bine făcut. Nu am abdicat, în toţi aceşti ani de la câteva principii după care m-am ghidat în viaţa mea. Este vorba de seriozitate, de profesionalism şi de competenţă. Sper ca aceste principii să rămână implementate în rândul angajaţilor ABA Dobrogea Litoral. Eu sunt la final de mandat. Mi-am depus demisia care va intra în vigoare cu data de 15 iulie. Doresc să le mulţumesc colegilor pentru lucrurile bune pe care le-am realizat împreună. De asemenea, doresc să vă mulţumesc tuturor pentru colaborarea pe care am avut-o în această perioadă în care am deţinut funcţia de director", a transmis, Mitrea, prin intermediul unui comunicat de presă remis după ce a fost asaltat cu întrebări de jurnalişti. În locul lui Marian Mitrea, este vehiculat ca viitor director general Romulus Creţu, din partea PSD. Şi tot din partea PSD, este vehiculat pentru funcţia de director adjunct George Papari. Revenind la afaceristul Creţu, acesta nu a dorit momentan să facă declaraţii, dar nici nu a negat că este propunerea PSD Constanţa pentru a prelua conducerea ABADL. Numele lui Romulus Creţu este legat de firmele Ronav Group SRL şi Sea Star SRL.

Mirela PASCAL, Rocsana CRISTEA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218