REPLICA ONLINE CONSTANTA

13° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
13° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

MIZERIE în sala de spectacole, după concertul lui Smiley la Constanța

MIZERIE în sala de spectacole, după concertul lui Smiley la Constanța

Replica API 19 noiembrie 2018 | 00:00 279

Sala de spectacole a Casei de Cultură Constanța a fost arhiplină, duminică seara, 18 noiembrie a.c., la concertul lui Smiley.

Atmosfera a fost incendiară, spectacolul a fost deosebit, artistul ridicând sala în picioare cu performanța sa. De altfel, era și de așteptat ca lumea să se simtă bine, având în vedere că Smiley este un artist apreciat, iar biletele pentru spectacol s-au vândut cu mult înainte de concert.

Dar, pe cât de extraordinar a fost concertul, pe atât de amară a fost impresia lăsată de spectatori. Căci aceștia nu au ținut cont de bun simț sau de faptul că nu se află pe un stadion – deși nici măcar pe un stadion nu s-ar justifica această atitudine! – ci într-o sală de spectacol, într-o instituție de cultură, și au lăsat în urmă resturile produselor consumate în timpul concertului. Printre scaune puteau fi văzute, după spectacol, numai sticle de plastic, pungi, resturi de chipsuri etc.

„Concert extraordinar! Din păcate, încă nu știm să ne comportăm într-o sală de spectacol!”, a punctat corect un reprezentant al Casei de Cultură Constanța.

F.B.

Sursă foto: Cati Vasiliu, Facebook

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
astia sunt spectatorii inteligenti carora nu le plac manelele!!! Cam asta este educatia si la volan si ca pieton si in mijloacele de transport in comun...
0
0
O mizerie lasata in urma
1
0
Cocalarul a gustat pentru cocalar si manelisti..
2
0
Comentariile Claudiei despre lumea pestrita din Constanta.
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218