REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.9° Constanța Mar., 16 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6701
17.9° Constanța Marți, 16 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6701
 

Moaștele Sfintei Matrona din Moscova, la Constanța

Moaștele Sfintei Matrona din Moscova, la Constanța

Replica API 27 ianuarie 2020 | 00:00 427

Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi

Joi, 30 ianuarie, Biserica Ortodoxă îi serbează pe Sfinţii Trei Ierarhi. În zilele împăratului Alexie Comnen, secolul XI, între teologi au apărut neînţelegeri referitoare la cinstirea acordată celor Trei Sfinţi Ierarhi, propunându-se diverse ierarhii. Pentru a pune capăt disputei, sfinţii s-au arătat, unul câte unul, apoi toţi trei arhiereului Ioan care păstorea cetatea Evhaitenilor. Atunci, sfinţii i-au spus ierarhului: „noi, precum vezi, la Dumnezeu una suntem şi nici o împotrivire sau vrajbă nu este între noi. Ci fiecare la timpul său, îndemnaţi fiind de Duhul Sfânt, am scris învăţături pentru mântuirea oamenilor. Nu este între noi, unul întâi şi altul al doilea, şi de vei chema pe unul, vin şi ceilalţi doi. Drept aceea, scoală-te de porunceşte celor ce se ceartă să nu se mai certe pentru noi. Serbaţi-ne într-o singură zi şi ne prăznuiţi cu bună-cuviinţă”.

Ierarhul a făcut precum îl sfătuiseră sfinţii. În stabilirea datei de prăznuire, a plecat de la ideea că în luna ianuarie sunt prăznuiţi toţi cei trei sfinţi: Vasile cel Mare pe 1 ianuarie, Grigorie Teologul pe 25 ianuarie, iar Ioan Gură de Aur (aducerea moaştelor) pe 27 ianuarie, de aceea a ales o dată de serbare comună în luna lui Gerar.

Miercuri, 29 ianuarie, începând cu ora 17.00, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Vecerniei la biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din localitatea Sibioara (Lumina, jud. Constanţa).

Joi, 30 ianuarie, începând cu ora 8.30, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi Sfânta Liturghie la biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din Constanţa (Str. Cpt. Dobrilă Eugeniu, zona Cireşica).

Moaștele Sf. Matrona din Moscova, la Constanța

La Catedrala Arhiepiscopală au venit, de la Moscova, icoana și moaștele Sf. Matrona din Moscova. Acestea rămân până miercuri când merg la biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din localitatea Sibioara, la Vecernie, apoi joi dimineața poposesc la biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Constanța.

Sfânta Matrona s-a născut în anul 1881, în satul Sebino din ţinutul rusesc Tula. Din naştere a fost lipsită de vedere, iar copiii adesea o batjocoreau. Locuia în apropierea bisericii satului și mergea la toate slujbele. Pe când avea 17 ani, Sfânta Matrona nu a mai putut merge. Din acea clipă a stat tot restul vieţii mai mult întinsă pe pat, îndeletnicindu-se cu rugăciunea, postul şi mângâierea celor care îi treceau pragul, veniți pentru a primi izbăvire de necazuri şi vindecare de boli.

În data de 2 mai 1952, s-a mutat la Domnul, iar în ziua de 8 martie 1998, au fost descoperite moaştele sale nestricate, răspândind bună mireasmă, care au fost aşezate în mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Moscova. Pe 2 mai 1999, fericita Matrona a fost trecută în rândul sfinţilor de către Biserica Rusiei.

Sâmbătă, 1 februarie, Biserica le cinstește pe Sfintele Mucenițe Perpetua și Felicitas. Cu acest prilej, de la ora 7.45, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța. Tot aici, de la ora 17.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba Privegherii.

Praznicul Întâmpinării Domnului

Duminică, 2 februarie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Întâmpinarea Domnului. Praznicul face parte din rândul sărbătorilor împărăteşti ale Bisericii şi prăznuieşte momentul în care Sfânta Fecioară Maria, la 40 de zile de la Naşterea Pruncului Iisus, vine la Templul din Ierusalim, conform rânduielilor Vechiului Testament, pentru a-L închina Domnului (Ieșirea XIII, 12). La Templu, Pruncul Iisus este întâmpinat de către Sfântul și Dreptul Simeon, care avea 360 de ani, căruia Duhul Sfânt îi vestise că nu va muri până ce nu îl va vedea pe Hristos (Luca II, 26). Atunci, Sfântul Simeon rostește frumoasa rugăciune: „Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel” (Luca II, 29-32), şi, totodată, îi profețește Sfintei Fecioare Maria suferinţa ei în Patimile lui Hristos. Pruncul Iisus este întâmpinat la Templu și de către o femeie de 84 de ani, văduvă, Sfânta Proorociță Ana, care petrecea aici mult timp în post și în rugăciune. Aceasta „lăuda pe Dumnezeu şi vorbea despre Prunc tuturor celor ce aşteptau mântuire în Ierusalim” (Luca II, 38). Prima atestare documentară a Întâmpinării Domnului se găseşte în însemnările de călătorie ale pelerinei Egeria, care scrie că sărbătoarea se ţinea prin anii 382-384, la Ierusalim, la 40 de zile de la Naşterea Domnului.

A doua zi, pe 3 februarie, Biserica Ortodoxă îi cinsteşte pe Sfântul și Dreptul Simeon, primitorul de Dumnezeu, împreună cu Sfânta Proorociţă Ana, cele două persoane care, alături de Fecioara Maria și Dreptul Iosif, au luat parte la momentul Întâmpinării Domnului.

Duminică, 2 februarie, de la ora 8.30, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din apropierea orașului Năvodari, care își cinstește al doilea hram, Întâmpinarea Domnului.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
mergeti la pupat moaste ca va feresc de gripa chinezeasca hehe
1
0
le ia banul la prosti
2
2

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369