REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Modificări majore la contractele de credit

Modificări majore la contractele de credit

Replica API 16 septembrie 2016 | 00:00 219

Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență privind contractele de credite, reglementările urmând să intre în vigoare într-o săptămână. Modificarea reprezintă transpunerea directivei UE numărul 2014/17 și cele mai importante modificări sunt interzicerea perceperii de comisioane de rambursate anticipată a creditului, interzicerea majorării comisioanelor pe timpul derulării contractului de credit, interzicerea hărțuirii debitorului de către recuperatori sau contractarea consumatorului, la locul de muncă, în cadrul procesului de recuperare.

O altă modificare majoră, care va aduce modificări și pe piața imobiliară, va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2017 și are în vedere obligația dezvoltatorilor imobiliari care acordă credite să fie înregistrați la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC), iar recuperarea creanțelor să fie făcută tot de entități care sunt înregistrate la ANPC.

Clientul va putea să își convertească creditul, oricând pe parcursul contractului, în altă monedă, la valorarea cursului de schimb al BNR din ziua solicitării.

Iată care sunt prevederile esențiale ale ordonanței de urgență:

Este interzis creditorilor ca, pe parcursul derulării contractului, să majoreze comisioanele, să introducă noi comisioane, să perceapă comisioane pentru depunerea de numerar (plata ratelor) sau retragerea sumelor creditate, să perceapă comision la rescadenţare sau reeşalonare, precum şi perceperea unor comisioane în situaţiile în care consumatorii solicită schimbarea garanţiilor (în condiţiile în care consumatorul plăteşte toate costurile aferente constituirii şi evaluării noilor garanţii).

Este interzisă modificarea în sens crescător a marjei de dobândă, sau, după caz, a ratei dobânzii fixe, iar în cazul acordării la solicitarea consumatorului de rescadenţări, reeşalonări, perioade de graţie, interzicerea introducerii sau majorării comisioanelor aplicabile sau introducerea unor elemente noi de cost.

Consumatorul are dreptul, în orice moment, să ramburseze integral sau parţial obligaţiile care îi revin în temeiul unui contract de credit înainte de încetarea acestuia.

Creditorul nu are dreptul să aplice penalizări, să perceapă compensaţie sau orice alte costuri de la consumator în cazul rambursării anticipate.

Creditorul are obligaţia de a veni în sprijinul consumatorilor atunci când aceştia au dificultăţi la rambursarea creditului.

În situaţiile de executare silită, se interzice perceperea dobânzilor şi a dobânzilor penalizatoare.

Este interzisă cesionarea contractului de credit şi a accesoriilor, precum şi a creanţei către o entitate care nu are sediul social, sucursală sau reprezentant în România.

Este interzisă: perceperea de comisioane, dobânzi şi dobânzi penalizatoare, cu excepţia dobânzilor penalizatoare legale; perceperea de costuri aferente activităţii de recuperare, cu excepţia costurilor aferente procedurilor de executare silită; utilizarea de tehnici care să hărţuiască sau să abuzeze orice persoană în legătură cu recuperarea creanţelor.

Este interzisă contactarea consumatorului, în cadrul procesului de recuperare creanţe, la locul de muncă al acestuia.

Este interzisă contactarea, în legătură cu recuperarea creanţelor, a oricărei alte persoane diferită de consumator, succesorii legali, avocatul sau împuternicitul acestuia, creditorul, avocatul sau împuternicitul creditorului.

Este interzisă afişarea la uşa apartamentului/blocului a notificărilor/somaţiilor/adreselor în legătură cu recuperarea creanţelor, cu excepţia actelor de procedură afişate la solicitarea executorului judecătoresc ori a instanţei de judecată.

Este interzisă comunicarea entităţii de recuperare creanţe cu consumatorul în intervalul orar 20:00 - 09:00.

Consumatorul are dreptul de a-şi converti contractul, oricând pe parcursul derulării acestuia, în altă monedă (cea în care este retribuit sau cea din ţara de reşedinţă) decât cea în care a contractat creditul, la valoarea cursului de schimb al BNR din ziua solicitării.

De asemenea, consumatorul are dreptul să aleagă dacă evaluarea este realizată de un evaluator angajat/ remunerat de creditor sau este realizată de un alt evaluator. În cazul în care consumatorul decide ca evaluarea să fie realizată de un evaluator ce nu este angajat/remunerat de creditor, consumatorul are dreptul să aleagă între un evaluator dintr-o listă propusă de creditor de cel puţin 15 evaluatori şi orice alt evaluator autorizat, membru al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România.

Claudia CORBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108