REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
18.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Moga a vorbit în Senat despre educaţia rutieră şi problemele tinerilor

Moga a vorbit în Senat despre educaţia rutieră şi problemele tinerilor

Replica API 30 octombrie 2013 | 00:00 180

România ar trebui să investească în educaţie

România ar trebui să investească în educaţie

Senatorul PSD Nicolae Moga a făcut a adus în discuţie, în cadrul Senatului, şi tema educaţiei rutiere, menţionând că ştirile care apar pe primele pagini ale presei constănţene sunt de-a dreptul îngrijorătoare. În plus, acesta a menţionat şi faptul că România trebuie să investească mai mult în educaţia rutieră. În plus, s-a discutat şi despre tinerii din ţară şi despre ce şanse li se dau. "Ştiri absolut îngrijorătoare apar pe prima pagina a presei constănţene: copii lăsaţi nesupravegheaţi, morţi în accidente rutiere; beat la volan, a lovit o femeie pe trecerea de pietoni şi a fugit de la faţa locului şi... titrările continuă. Raportul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii dat publicităţii anul acesta indică faptul că, pe plan mondial, numărul deceselor în accidente rutiere este de 1,24 milioane pe an, numărul celor accidentaţi fiind de peste 20 de milioane de oameni, iar pierderile economice sunt estimate la peste 100 de miliarde USD (dolari americani) pe an, un nivel inacceptabil de mare. Conform aceluiaşi raport, dintre victimele celor 2.377 de accidente mortale din România, 60% au vârsta cuprinsă între 15 şi 44 de ani, 37% sunt pietoni, 21% conducători de autoturisme, iar 20% pasagerii aceloraşi maşini", a spus acesta, continuând şi cu principalii factori de risc identificaţi care se referă la conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, excesul de viteză, nefolosirea centurilor de siguranţă sau a scaunelor pentru copii. Această situaţie nu ţine de legislaţie sau infrastructură, ci este legată de educaţia tuturor participanţilor la trafic indiferent de vârstă sau nivel de instruire. "Vom avea un nou Cod Rutier (...) Reducerea numărului accidentelor mortale şi cele pentru a ajunge la media europeană trebuie să se regăsească, în mod prioritar, într-un program amplu de educaţie rutieră. România trebuie să investească mai mult în educaţia rutieră!", a mai spus senatorul Nicolae Moga. În continuare, acesta s-a legat şi de o altă problemă şi anume tineretul şi şansele ce i se oferă. "În acest sens, fac un apel la dumneavoastră, distinşi colegi, să ne concentrăm eforturile pentru promovarea participării tinerilor la piaţa muncii şi accesul acestora la resurse, să ne asigurăm că le sunt respectate toate drepturile, prevenind riscurile excluderii lor de pe piaţa muncii. În ceea ce priveşte problematica specifică a tineretului, trebuie să conturăm cadrul legislativ adecvat pentru dezvoltarea unei pieţe a muncii favorabile includerii tinerilor; garantarea resurselor şi veniturilor pentru tinerii în dificultate, în special pentru membrii minorităţilor, tinerii defavorizaţi si sporirea accesului la servicii de calitate", a adăugat senatorul.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367