REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Moga, despre reactoarele 3 şi 4: „Estimez că în 2015 va fi semnat şi contractul”

Moga, despre reactoarele 3 şi 4: „Estimez că în 2015 va fi semnat şi contractul”

Replica API 12 ianuarie 2015 | 23:06 134

Priorităţile senatorului constănţean

Priorităţile senatorului constănţean

Nicolae Moga

Senatorul Nicolae Moga nu este de acord cu „producerea” legilor pe bandă rulantă, ci în importanţa lor. “Succesul unui parlamentar nu stă în numărul de iniţiative legislative. Într-o singură zi au fost adoptate peste 90 de legi. Vă mărturisesc că nici nu ştiu ce scria în ele. Se fac legi peste legi, pe bandă rulantă, ceea ce nu e un lucru bun. În România există mii de legi, multe care se bat cap în cap (…)”, este de părere social-democratul. Senatorul şi-a prezentat vineri, la Mamaia, raportul activităţii parlamanetare pe anul 2014 şi principalele sale priorităţi în acest an. Printre numeroasele activităţi benefice pentru judeţul nostru, senatorul susţine proiectul privind realizarea Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, fiind implicat în discuţiile purtate cu partea chineză, singura interesată până la acest moment să investească în acest sector. „Investiţia se ridică la peste 6 miliarde de dolari. Există discuţii avansate cu partea chineză şi estimez că în anul 2015 va fi semnat şi contractul în acest sens”, a declarat Moga, precizând că în acest proiect va fi implicat şi senatorul Şerban Valeca, apreciat de parlamentarul constănţean ca fiind specialist în probleme nucleare. Locurile de muncă este o altă problemă stringentă cu care se confruntă cei mai mulţi constănţeni din Colegiul Senatorial 2, reprezentat de Moga. Cea de-a treia prioritate a senatorului face referire la alimentarea cu gaze a sudului litoralului. Municipiul Mangalia a fost deja racordat anul trecut, urmând ca în 2015 reţeaua de gaze naturale să ajungă până la Costineşti. Moga a mai anunţat că un alt proiect de alimentare cu gaze a fost demarat dinspre Constanţa spre sudul judeţului: “În momentul de faţă se lucrează la infrastructura necesară pentru a trece conducta peste Canalul Dunăre-Marea Neagră”. Investiţia este susţinută de Congaz, care va racorda Agigea, Eforie, Techirghiol şi Tuzla.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218