REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
11.6° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Moga Mobilul a ajuns la Poiana şi la Culmea

Moga Mobilul a ajuns la Poiana şi la Culmea

Replica API 22 februarie 2014 | 00:00 91

Cabinetul medical Moga Mobil a ajuns, vineri, în satele care aparţin de oraşul Ovidiu, respectiv Culmea şi Poiana, astfel că, mai multe persoane, în special bătrâni, au beneficiat de un set de analize gratuite şi controale amănunţite. Sunt oameni în vârstă, unii fără venituri, alţii cu pensii mai mult decât mizere, imobilizaţi la pat, care nu pot parcurge zeci de kilometri până la un cabinet medical pentru a se trata şi pentru a beneficia de asistenţă medicală de care au nevoie.

"Oamenii de la ţară, din satele colegiului meu, au nevoie de ceea ce am gândit noi, adică asistenţă medicală. Din experienţa de patru ani de politician pe care am căpătat-o, ducându-mă în teritoriu, am constatat că printre problemele cele mai grave cu care oamenii se confruntă este şi lipsa asistenţei medicale. Şi asta nu pentru că n-ar avea medici de familie. Am legat structurile: administraţia locală, medicul de familie, care să vină în ajutorul acestor persoane. Sunt oameni care nu se pot deplasa şi este obligaţia mea de politician să-i ajut", a declarat senatorul Nicoale Moga. Una dintre persoanele investigate cu ajutorul cabinetul medical Moga Mobil este şi o bătrânică din Poiana ce suferă de Parkinson. Deşi nu-şi poate folosi mâinile şi picioarele, fiind imobilizată la pat, bătrânica nu beneficiază de ajutor din partea statului şi nu beneficiază de pensie de handicap care i-ar fi de ajutor pentru procurarea medicamentelor. Senatorul Nicolae Moga a promis c-o va ajuta în acest sens. Tot în Poiana a beneficiat de consultaţie o altă vârstnică. După zeci de ani de muncă, femeia încasează o pensie de doar 130 de lei. "Nu-mi ajung nici de medicamente. Mă descurc greu", a spus bătrânica, cu lacrimi în ochi, din cauza durerilor la picioare.

Oamenii din Poiana şi Culmea nu au primit numai asistenţă medicală, ci şi un ajutorul material ce constă în lemne. "Acţiunea senatorului Nicolae Moga este bine venită pentru comunitate, pentru că sunt oamenii care nu se pot deplasa, sunt imobilizaţi la pat şi trebuie ajutaţi. Şi primăria vine în sprijinul lor pe diverse cazuri. Pe lângă acţiunea aceasta, am venit şi cu lemne pentru câteva cazuri", a declarat, la rândul său, George Scupra, primarul oraşului Ovidiu, care a participat la acţiunea desfăşurată de parlamentarul constănţean. Reamintim că Moga Mobilul este o ambulanţă dotată cu aparatură medicală, un cabinet mobil coordonat de medicul Loredana Bălăceanu, medic angajat al Spitalului Hârşova. În deplasarea de la Poiana şi Corbu, senatorul a fost însoţit de reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, dar şi de cei ai Casei de Pensii.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614