Monica Macovei, întrebare pentru Ponta: va susţine legea graţierii, aşa cum îi cer prietenii lui politici infractori?
Monica Macovei, întrebare pentru Ponta: va susţine legea graţierii, aşa cum îi cer prietenii lui politici infractori?
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestComunicat de presă Monica Macovei:
Victor Ponta nu mai poate sta ascuns şi trebuie să răspundă la întrebări: va promova şi va susţine legea graţierii, aşa cum îi cer prietenii lui politici infractori? Consideră că viitorul preşedinte al României trebuie să îi graţieze pe politicienii infractori?
Pentru mine lucrurile sunt foarte clare: este nevoie de dreptate, iar cei care fură banii românilor trebuie să plătească. Nu trebuie nici amnistie fiscală pentru infractori, care îi va ajuta să rămână cu banii furaţi, nici graţiere, care îi va scoate din închisoare, deşi au decizii definitive de condamnare pentru corupţie.
Orice iniţiativă care reduce pedepsele pentru corupţie, infracţiuni economice sau pentru crima organizată sau care propune graţierea şi amnistia trebuie respinsă.
Preocuparea principală a Guvernului Ponta trebuie să fie recuperarea prejudiciilor de la infractorii condamnaţi pentru că au furat banii românilor. A recuperat ANAF prejudiciul din dosarul "Zambaccian" de la infractorul Năstase?
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News