REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

MRU îl atacă pe Ponta: "Un om cu şcoala neterminată"

MRU îl atacă pe Ponta: "Un om cu şcoala neterminată"

Replica API 15 iulie 2012 | 00:00 160

Mihai Răzvan Ungureanu, fostul premier al României, a vorbit la Cluj, despre lovitura de stat pusă la cale de guvernul USL şi a atras atenţia că situaţia din prezent este similară cu cea existentă în Germania din anii 1932-1933, când naziştii au venit la putere, tot prin intermediul unui puci parlamentar. MRU a vorbit deschis şi despre lovitura de stat, care este una a avocaţilor, şi care pune în pericol grav democraţia din România. "Îmi este cel mai uşor să reproduc definiţia pe care DEX-ul, din 1998, o conferă acestui proces politic. Este o modalitate de a prelua prin forţă autoritatea într-un stat. Prin forţă nu trebuie să înţelegem neapărat agresiunea fizică. Prin forţarea legilor este acelaşi lucru. Trebuie să ne aducem aminte că Adolf Hitler a ajuns la putere, cancelar recunoscut, pe seama unui defect profund al democraţiei, pe seama unui vot în parlamernt, nu pe seama unei lovituri de stat ca în statele sud americane. Expresia nu este tare ci este doar realitatea a ceea ce se întâmplă", a comentat MRU.

USL s-a folosit de Constituţia lui Năstase

Fostul premier a mai susţinut că actuala Constituţie a României a fost dată în 2003, pentru a-i servi lui Adrian Năstase, şi că de carenţele acesteia au profitat din plin avocaţii, care au dat, acum, o lovitură de stat. "Pentru că avocaţii sunt cei care, cu privire atentă, au speculat echivocul care există într-o constituţie imperfectă desenată în 2003, de cineva care atunci părea perfect şi care dorea la rândul său să facă un exerciţiu de autoritate. Nu este necesar să vă spun despre cine este vorba. Această Constituţie este una ale cărei probleme au putut fi atent speculate de cei care au generat un puci parlamentar. Cum şi ce a intrat în acest angrenaj ar trebui să fie limpede pentru toată lumea. Corupţie în Parlament, forţarea incredibilă a Constituţiei, neglijarea oricărei cutume parlamentare a a regulilor democraţiei româneşti prin practică sau legiferată".

Lovitură de stat pentru interesele mafiote

Ceea ce s-a petrecut în România în ultimele două săptămâni, este clar o lovitura de stat dată de USL. Fostul premier s-a mai referit şi la faptul că, în prezent, cetăţenii României nu mai sunt corect reprezentaţi în Parlament. "În momentul în care, în doar câteva zile, trei poziţii esenţiale ale sistemului democratic din România sunt evacuate, în momentul în care două instituţii esenţiale ale democraţiei româneşti, Curtea Constituţională şi Avocatul Poporului sunt coborâte în derizoriu, amputate competenţele, în momentul acela e clar că nu mai vorbim de un joc politic natural, în care să primeze dorinţa cetăţenilor României. E motivul pentru care considerăm că actuala majoritate parlamentară formată din migraţia câtorva zeci de parlamentari dintr-o parte în alta nu are legitimitate politică reală. Este pur şi simplu o însăilare de interese personale compuse dintr-un interes comun, acela de a aservi democraţia şi statul de drept unor interese mafiote".

Ponta - un om cu şcoala neterminată

Iniţiativă Civică de Centru Dreapta este o asociaţie care îşi propune să îi reprezinte pe români altfel. "Politica în România trebuie complet schimbată şi speranţa noastră a celor care au pornit acest bulgăre de zăpadă este ca la capătul efortului nostru se vor afla alţi oameni politici, un alt fel de a reprezenta ceteţenii României sau de a reprezenta interesele naţionale". MRU a mai spus că vina pentru ce se întâmplă în România aparţine partidelor politice care au doar interesul de a-şi tranzacţiona principiile sau poziţiile din Parlament. De tirul lui Ungureanu nu au scăpat liderii USL, Ponta şi Antonescu. "Nu se mai poate face politică cu cineva care nu şi-a terminat şcoala sau care nu vine niciodată în Parlament", aluzie clară la cei doi copreşedinţi ai USL.

Sursa:Evz.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614