REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.2° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
21.2° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Muftiatul Cultului Musulman construieşte în Bucureşti cel mai mare complex social şi cultural din Europa

Muftiatul Cultului Musulman construieşte în Bucureşti cel mai mare complex social şi cultural din Europa

Replica API 3 iunie 2015 | 22:52 114

Iusuf Muurat

Muftiatul Cultului Musulman din România a primit de la Guvern, în folosinţă, un teren în Sector 1 din Bucureşti! Este vorba despre un drept de folosinţă pentru 49 de ani, asupra unei suprafeţe de 11.295 metri, ce are o valoare de inventar de 17.212.608,63 lei, pentru construirea unui complex de clădiri de interes public. Muftiatul Cultului Musulman din România îşi doreşte să ridice pe acest teren un centrul cultural şi social, ce promite a fi cel mai mare dintr-o capitală europeană. „Va fi, pe lângă o moschee în care vor sluji între 2.000 şi 3.000 de persoane, şi un centrul cultural, social, săli de cursuri unde copiii din Bucureşti vor învăţa religia, la sfârşit de săptămână, o bibliotecă. Ne-am dorit să răspundă solicitărilor musulmanilor din Bucureşti, iar imamii care vor sluji acolo, vor cunoaşte atât limba arabă, cât şi limba engleză. După ce vom afla gradul de ocuparea a construcţiei, vom afla şi valoarea investiţiei, dar şi data finalizării lucrării“, a declarat, pentru „Replica”, Muftiul Iusuf Muurat.

Reamintim faptul că în ultima şedinţă din luna mai a.c. a fost aprobată hotărârea nr. 372/2015 privind trecerea unui imobil-teren din domeniul privat al statului şi administrarea Regiei Autonome “Administrarea Patrimoniului Protocolului de Stat” în domeniul public al statului, administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte şi folosinţa gratuită a Muftiatului Cultului Musulman din România.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367