REPLICA ONLINE CONSTANTA

24° Constanța Mar., 16 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6701
24° Constanța Marți, 16 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6701
 

Muftiul Iusuf Muurat s-a rugat pentru deţinuţii de la Poarta Albă

Muftiul Iusuf Muurat s-a rugat pentru deţinuţii de la Poarta Albă

Replica API 6 mai 2014 | 00:00 231

Ceremonie religioasă

Ceremonie religioasă

Muftiatul Cultului Musulman din România a organizat luni, 5 mai, o rugăciune comună şi o ceremionie religioasă specială pentru deţinuţii de confesiune islamică de la Peniteciarul Poarta Albă. La eveniment a participat şi consulul general al Republicii Turcia, Ali Bozcalişkan. Slujba religioasă a fost oficiată de şeful Cultului Musulman din România, Muftiul Iusuf Muurat, iar la finalul rugăciunii comune, Corul Dobrogea al Muftiatului, alcătuit din şapte imami, a interpretat cântări religioase (Ilahii) de slăvire a Profetului Muhammed. În acest context, Muftiatul a oferit celor peste 100 de deţinuţi de confesiune musulmană cărţi religioase despre viaţa profetului, despre învăţăturile islamului şi pachete individuale cu alimente. Ceremonia religioasă precede sărbătoarea Mira Kandili (Noaptea ridicării Profetului), de pe 25 mai, dar şi tradiţionala sărbătoare cultural a popoarelor turcice - Hâdârlez, a renaşterii naturii şi a trecerii la anotimpul cald. Muftiatul Cultului Musulman din România iniţiază, din acest an, un program de asistenţă religioasă şi socială în zilele de vineri, pentru persoanele din penitenciar, cu scopul reeducării şi recuperării morale a deţinuţilor de confesiune islamică.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369