REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
16.2° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Multe dintre companiile din industria jocurilor de noroc se închid din cauza legislaţiei, care nu e clară în aplicabilitate

Multe dintre companiile din industria jocurilor de noroc se închid din cauza legislaţiei, care nu e clară în aplicabilitate

Replica API 25 iunie 2018 | 00:00 276

ROMSLOT:

ROMSLOT:

Numărul de operatori care activează în industria jocurilor de noroc s-a diminuat, unul dintre motive fiind şi neclarităţile existente în legislaţie, a declarat Sorin Georgescu, secretar general al Asociaţiei Organizatorilor de Sloturi (ROMSLOT) la o conferinţă privind piaţa de profil, scrie Agerpres.

"Multe dintre companii se închid din cauza legislaţiei care nu este clară în aplicabilitate pentru companie. Compania nu o aplică aşa cum o înţelege legiuitorul sau cel care vine în control, adică ANAF, şi atunci ai de a face cu companii închise. Nu există o armonizare în sensul în care şi cel care vine în control şi cel care trebuie să plătească taxele să folosească aceiaşi raportare, aceiaşi indicatori, aceleaşi formulare, aceleaşi documente. Este destul de dificil pentru că, dacă o să ai o companie în Braşov, care este controlată de o anumită instituţie regională, se face într-un anumit fel, dacă este în Bucureşti este în altfel şi tot aşa. Este foarte mult interpretabil", a spus Sorin Georgescu.

Secretarul general al ROMSLOT a subliniat că este nevoie de o comunicare îmbunătăţită între instituţiile statului, respectiv Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, în beneficiul industriei jocurilor de noroc.

"Este foarte multă tehnologie în această industrie şi există foarte multă transparenţă, numai că această transparenţă nu o utilizăm în a armoniza ceea ce îşi doreşte legiuitorul, statul, instituţiile de control şi ceea ce face operatorul. Din această diferenţă rezultă închiderea unor companii", a spus Sorin Georgescu.

Potrivit datelor prezentate de directorul executiv al Asociaţiei Organizatorilor de Sloturi (ROMSLOT), Viorela Rădoi, la nivelul întregii pieţe de jocuri de noroc, în anul 2017, statul a colectat taxe în valoare de aproximativ 296 de milioane de euro, mai mult decât în 2016, când suma colectată a fost de 270 milioane euro. Din taxele colectate de la industria jocurilor de noroc, 7,8 milioane euro au mers spre proiecte sociale şi culturale. De asemenea, în 2017 în România erau 277 de operatori de slot-machines care aveau operaţionale 71.546 de aparate şi asigurau 25.000 de locuri de muncă.

Înfiinţată în anul 2011, Asociaţia Organizatorilor de Sloturi (ROMSLOT) îi reuneşte pe cei mai importanţi jucători de pe piaţa de slot machines.

"Companiile membre ale ROMSLOT activează la nivel global. Vin de acolo cu principii etice, cu practici care s-au format în ţări în care jocurile de noroc au o experienţă mai îndelungată decât în România. De aceea, de cele mai multe ori, companiile acestea mari, care sunt şi membre ale ROMSLOT, ajung să stabilească trendul pe piaţă. Este vorba atât de partea de business, cât şi pe partea de legislaţie dar şi etică", a precizat Viorela Rădoi.

Un studiu din 2017 al GfK arată că circa 2,4 milioane de români (aproximativ 15% din populaţia peste 18 ani) au jucat cel puţin o dată în ultimul an, aceasta în condiţiile în care este luat în calcul şi jocul Loto organizat de Loteria Română, de departe cel mai popular joc de noroc. Potrivit aceluiaşi studiu, România se situează la limita de jos a mediei europene, de 0,5-2% privind practicanţii împătimiţi ai jocurilor de noroc din totalul populaţiei peste 18 ani. În România, acest indicator este de 0,6% din populaţia de peste 18 ani, respectiv 98.000 de indivizi.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Da sa inchida tot.Au nenorocit multa lume ai dracu hoti.sa le bag pl in gat si in mortii lor.
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102