REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
11.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Replica API

Replica API

Replica API 25 septembrie 2017 | 00:00 518

„Scăpăm” 418 milioane de lei; avem de plată „doar” 63

„Scăpăm” 418 milioane de lei; avem de plată „doar” 63

Municipalitatea a ajuns la un acord cu Polaris în privinţa penalităţilor. Urmează votul consilierilor!

Primăria Constanţa a pierdut un proces cu Polaris şi are de plătit, din urmă, neactualizarea preţului la salubritate! Este vorba despre acţiunea formulată de SC Polaris M Holding SRL, în contradictoriu cu Municipiul Constanţa prin primar şi primarul municipiului Constanţa, având ca obiect „alte cereri aplicare penalităţi”. Magistraţii din Iaşi s-au pronunţat în acest dosar (în 2015), după cum urmează: „Admite cererea astfel cum a fost formulată şi completată de SC Polaris M Holding SRL prin reprezentant legal în contradictoriu cu municipiul Constanţa prin primar şi primarul municipiului Constanţa şi, în consecinţă: obligă pârâţii la plata către reclamanta a unei penalităţi de 1% pe zi de întârziere calculate de la data rămânerii irevocabile a Sentinţei civile nr.2605/20.11.2012 a Tribunalului Iaşi, Secţia de Contencios administrativ şi fiscal in Dosarul 1560/118/2012 şi până la punerea în executare efectivă a sentinţei sus-indicate. Obligă pârâtul primarul municipiului Constanţa la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere începând de la data pronunţării hotărârii de faţă şi până la executarea sentinţei civile 2605/20.11.2012 (…)”, se arată pe portalul instanţei de judecată. Ulterior, sentinţa tribunalului a fost confirmată şi la Curtea de Apel, cu menţiunea că s-a luat act de decizia Polaris M Holding de a renunţa la obligarea primarului de a achita o amendă de 20% din salariu pe zi de la data sentinţei şi până la punerea ei în aplicare. Situaţia, extrem de sensibilă, a fost comentată şi de către asociatul unic al Polaris M holding, Eduard Martin. În toată perioada, de la data când primăria a pierdut procesul (la tribunal) şi până în prezent, reprezentanţii administraţiei locale nu au dorit să medieze conflictul, după cum se plângea, în urmă cu ceva timp, Eduard Martin. Într-un final, când nu s-a mai putut trage de timp pe acest subiect, primarul Decebal Făgădău a luat iniţiativa tranşării problemei după cum urmează: „Proiect de hotărâre pentru aprobarea ajustării tarifelor pentru activitatea specifică serviciului de salubrizare în vederea punerii în executare, a Sentinţei civile nr. 2605/2012 c.a. pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. 1560/118/2012 şi pentru aprobarea încheierii tranzacţiei judiciare dintre municipiul Constanţa şi POLARIS M. HOLDING S.R.L. în scopul stingerii litigiului ce formează obiectul dosarului civil nr. 2711/99/2017 aflat pe rolul Curţii de Apel Iaşi”. Proiectul va fi dezbătut în şedinţa Consiliului Local Municipal Constanţa din data de 29 septembrie. Nu este exclus ca acest proiect să nu treacă, iar asta pentru că detaliile iniţiativei nu au fost discutate la comisia de specialitate, după cum susţin anumiţi consilieri. Însă, până când vom vedea ce se întâmplă la şedinţa de consiliu, de menţionat că, urmare a negocierilor cu firma de salubrizare, s-a ajuns la următoarea înţelegere: Polaris M Holding renunţă la pretenţiile de a încasa penalităţi (socotite la valoarea de 418 milioane de lei). În schimb, Polaris ar urma să primească suma de peste 60 de milioane de lei, calculate de expertul judicar desemnat în cadrul procesului.

Suma reprezintă ajustarea tarifelor de salubrizare începând cu anul 2013. Mai precis, din acel an, municipalitatea a refuzat să ţină cont de inflaţie la calculul pentru salubrizare, fapt pentru care compania s-a adresat instanţelor de judecată. Suma de peste 60 de milioane de lei ar urma să fie achitată de municipalitate în tranşe.

“S-a ajuns la o formă finală, care are ca principiu de bază renunţarea la cele 416 milioane penalităţi, contra plăţii sumei de bază de 63 de milioane de lei, calculată prin expertiza judiciară”, a declarat asociatul unic al sC Polaris M Holding, Eduard Martin.

Alexandra CUCU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
DRAGA BOBY DRAGA CE MIROS SI TU NELU. ZIC ASA DRAGILOR VALABIL PT TOTI TREI SUGEEETIO MAI JAPITELOR. AVETI SENZATIA CA CINEVA AR LUCRA GRATIS PT NISTE NEICA NIMENI POSTACI FARA SERVICI.MARS JAPITELOR.
1
0
Constanta oras ...sa fimi seriosi este o cocina imputita la propriu ..plina de bisnitari de tigari ..cersetori ..hoti ..cocalary pizdificati ..strazi pline de turcoaice care vand orice de la tigari pana la chiloti ..pute orasul fratilor ..politia este complice la toate aceste faradelegi inclusiv jandarmeria ...tin de sase si lumea pistrita isi fac treaba ...ce nenorociti la asa cocina de oras asa oameni ..bucurati-va ca sunteti cetateni UE SI OTAN ...
1
1
ca bine zici
0
1
Astia de la Polaris sa puna mana sa faca curat, sa spele trotuarele ca pute a pisat de lesini in tot orasul, nu sa ia gunoiul si gata curatenia, pt ce se platesc atatia bani, Piata Ovidiu pute si este toata patata de la mancare si alte cele, o hazna este acest oras
2
1

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218