REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Municipiul Constanţa, fără apă caldă! Care este punctul de vedere al RADET!

Municipiul Constanţa, fără apă caldă! Care este punctul de vedere al RADET!

Replica API 26 septembrie 2018 | 22:28 309

În timp ce Constanţa fierbe, cu gândul că ar putea petrece sezonul rece fără apă caldă şi căldură, RADET şi Electrocentrale Constanţa continuă războiul! După ce, în cursul zilei de miercuri, CET a anunţat că, începând de joi, nu va mai furniza apă caldă către constănţeni, din pricina datoriilor, RADET vine acum cu precizări, informaţii deja ştiute de constănţeni. Uite ce spune Regia: „Referitor la comunicatul emis de Consiliul de Administrație al Electrocentrale Constanța SA în dată de 26.09.2018, RADET Constanța face următoarele precizări:

„Motivul opririi CET Palas nu poate fi imputat RADET Constanța întrucât raportul dintre facturile emise și plățile efectuate în relația comercială dintre Electrocentrale Constanța SA și RADET este următorul: de la dată înființării Electrocentrale Constanța SA, 01.10.2014 și până la 25.09.2018 valoarea totală a facturilor de energie termică emise a fost de 573.272.113 lei, iar valoarea totală a plăților efectuate a fost de 584.129.917 lei; de la data de 01.01.2018 și până la 25.09.2018 valoarea totală a facturilor de energie termică emise a fost de 86.823.340 lei, iar valoarea totală a plăților efectuate a fost de 93.233.803 lei, din care suma de 20.000.000 lei a fost achitată la finele anului 2017 că avans din subvenția acordată populației pentru anul 2018; pentru luna august 2018 factura emisă este în valoare de 2.053.545 lei, iar plățile efectuate până în prezent în luna septembrie 2018 sunt în valoare de 2.854.907 lei.

Menționăm faptul că încasările zilnice aferente activității comune a celor doi operatori se acumulează într-un cont ESCROW, din care Electrocentrale Constanța S.A. primește 80 %, cu toate că, în conformitate cu ponderea în structura de tarif, i se cuvin numai 71 %. Așa cum rezultă din cifrele de mai sus se constată că Electrocentrale Constanța S.A. se confruntă cu probleme grave, din moment ce valoarea producției vândută nu acoperă costurile de funcționare. RADET Constanța a făcut eforturi deosebite pentru a susține aceste plăți peste valoarea facturilor emise, realizând în anul 2017 un grad de încasare de 107,20 %, iar pentru primele 8 luni ale acestui an un grad de 102,91 %. La această dată RADET mai are de recuperat de la consumatorii săi creanțe în valoare de circa 21.000.000 lei ce se află în diverse stadii de recuperare. Sumele invocate de Consiliul de Adminstrație al Electrocentrale Constanța SA în comunicatul de presă mai sus amintit nu reprezintă creanțe certe, pe rolul instanțelor de judecată existând litigii între părți ce au ca obiect penalități generate de plata cu întârziere a subvenției acordată populației de la bugetul consolidat al statului. Aceaste sume nu pot fi imputate RADET și nu pot fi achitate întrucât tariful reglementat nu a prevăzut în structura să o componentă care să permită stingerea acestor penalități de întârziere.

RADET respinge presiunile la care recurge astăzi Consiliul de Administrație al Electrocentrale Constanța S.A. de a opri producerea energiei termice primare, întrucât considerăm că este un mijloc de a-și masca neperformanța.

Considerăm că întreaga responsabilitate asupra opririi producerii energiei termice primare îi revine numai Consiliului de Administrație al Electrocentrale Constanța SA care caută să transfere responsabilitatea către principalul său client – RADET, în loc să identifice modalități prin care să eficientizeze activitatea societățîi și să dezvolte producerea energiei în cogenerare (fapt care nu se mai întâmplă în prezent la CET Palas), în condițiile în care în prezent costurile de producție depășesc valoarea energiei vândută. Precizăm faptul că atât Primăria Municipiului Constanța, Consiliul Local Municipal cât și RADET au întreprins toate acțiunile necesare menținerii în funcțiune a CET Palas și în continuare caută soluții pentru rezolvarea acestor probleme cu care se confruntă Electrocentrale Constanța SA“, anunţă reprezentanţii RADET,prin intermediul unui comunicat.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ne scuzati noi avem centrale proprii nu ne intereseaza de voi. Este atat de bine la radet ca noi angajatii avem fiecare centrala proprie. Voi saracoii trebuie sa stati racordati la noi la radet ca altfel de la cine mai furam noi
0
0
Ei tot zic ca platesc dar in instanta se vede ca mint de ingheata orasul. Incearca sa scape de vina. Oricum au furat banii cei de la RADET. Tipic comunistilor de la PSD. De care nu mai scapam la constanta. Sunt incompetenti si la minciuni. O sa piarda clar puterea la constanta. E o rusine ca un oras mare sa tot fie distrus de apucaturile comunisto-psdiste. Eu nu am bani pentru afacerile lor cu centrale. Huooooo!
0
0
Sper ca la putin frig ,sa se trezeasca si poporul psd-ist al Constantei si sa-si ia soarta in maini.Oare nu se pot scutura odata de pomenile si bataia de joc psd-ista ?
0
0
Cei de la RADET traiesc intro realitate paralela. Chiar ca trebuie sa se sesizeze organele de control financiar si anticoruptie. Le reamintim ca domnul mazare e in Madagascar vremea aia s-a dus. Unde sunt banii!!!!!!!? La hotii de la PSD. Daca nu platesti aia de la gaze taie alimentarea , ce e de neinteles??? Unde sunt banii mei??? Reactioneaza exact ca mafiotii sau hotii de prin piete.
3
1
primaria trebuia sa construiasca un CET nou al ei, modern, in cogenerare sau chiar trigenerare, CET-ul asta nu mai produce curent electric de ani de zile, toti cei ce s-au perindat la conducerea acestei societati au frecat-o pe langa cazanele lor supradimensionate pentru nevoile orasului, de unde si pierderile majore pe care le au. secatura aia din Madagascar pomenise o data ceva de un CET nou, dar doar asa la misto, sa mai adauge ceva la micii, berea si galetile destinate fomistilor de pensionari.
5
0
Minciunile in presa nu va scapa de puscarie dl. Popa
4
2

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108