REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.7° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
13.7° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Murad face apel către hotelieri să reducă tarifele pentru turiştii blocaţi în nămeţi

Murad face apel către hotelieri să reducă tarifele pentru turiştii blocaţi în nămeţi

Replica API 27 ianuarie 2012 | 00:00 188

Mese şi băuturi calde gratuite

Mese şi băuturi calde gratuite

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a cerut joi hotelierilor, iar o parte dintre ei au acceptat deja, să reducă tarifele la jumătate şi să acorde masă gratuită turiştilor blocaţi în hoteluri din cauza vremii nefavorabile, a declarat Mohammad Murad, preşedintele federaţiei. "Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc a făcut apel către toţi hotelierii din România să reducă tarifele cu 50% pentru turiştii blocaţi în diverse oraşe sau staţiuni din cauza vremii nefavorabile şi să le acorde acestora masă şi ceai gratuite", a spus Murad. El a adăugat că o parte dintre hotelieri, din oraşe precum Bucureşti, Timişoara sau Cluj, au acceptat deja solicitarea federaţiei. Potrivit lui Murad, peste 10.000 de turişti sunt blocaţi în diverse oraşe şi staţiuni din întreaga ţară din cauza vremii. "Sunt turişti rămaşi în hotelurile din Bucureşti, de exemplu, şi ale căror zboruri spre diverse destinaţii s-au anulat, sunt unii care s-au cazat în Capitală şi veneau dinspre Cluj, în drum spre Constanţa, sau sunt oameni care au rămas în staţiuni şi n-au mai putut pleca, pentru că o parte din drumuri au fost închise Din acest motiv, acum gradul de ocupare al hotelurilor este mult mai mare ca de obicei, dar nu vrem să profităm de acest lucru", a mai spus preşedintele FPTR. De altfel, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), a decis joi să acorde sprijin persoanelor care au rămas blocate din cauza viscolului. În plus, MDRT a instaurat mobilizarea generală a comandamentelor de iarnă, care sunt pregătite să intervină pentru protecţia şi salvarea turiştilor şi a celor care practică sporturile de iarnă. Structurile de primire turistică membre ale Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc vor acorda mese şi băuturi calde gratuite, dar şi adăpost în situaţiile urgente şi o reducere de 50% din valoarea cazării pentru persoanele care au rămas blocate din cauza viscolului. Cheltuielile generate de această măsură de ajutor vor fi suportate integral din bugetul FPTR. Persoanele aflate în situaţii de urgenţă care doresc să beneficieze de sprijinul acordat de MDRT şi FPTR pot apela nonstop şi gratuit linia telverde pentru turism, 0800.86.82.82, iar operatorii îi vor îndruma spre cea mai apropiată structură de primire turistică unde li se va acorda ajutor. Comandamentele de iarnă, din care fac parte şi reprezentanţi ai Direcţiei Control, Verificare şi Monitorizare Turistică din cadrul MDRT, ai administraţiilor publice locale şi ai serviciilor publice de salvamont, sunt în stare de mobilizare generală şi pot fi contactate nonstop şi gratuit la linia telverde pentru turism, 0800.86.82.82. Comandamentele au rolul de protecţie a turiştilor şi a celor care practică sporturile de iarnă, de prevenire a accidentelor în staţiunile turistice şi de intervenţie în operaţiunile tip salvamont. Purtătorul de cuvânt al MDRT, Bogdan Oprea, spune că ministerul a făcut un apel la solidaritate şi cere întregii industrii a turismului să acorde ajutor victimelor viscolului din ultimele ore. "Este o situaţie de urgenţă, avem turişti blocaţi pe drumuri de mai bine de 20 de ore la care echipele de intervenţie nu au putut ajunge deoarece continuă să viscolească. Apelăm la solidaritatea întregii industrii a turismului şi îi rugăm să ajute oamenii aflaţi în nevoie!", a declarat purtătorul de cuvânt al MDRT, Bogdan Oprea.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102