REPLICA ONLINE CONSTANTA

17° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Mutilaţi de boală, abandonaţi de familie. De o viaţă, ‘uitaţi’ într-un centru de bolnavi psihici

Mutilaţi de boală, abandonaţi de familie. De o viaţă, ‘uitaţi’ într-un centru de bolnavi psihici

Replica API 4 ianuarie 2018 | 00:00 853

Are 35 de ani, este imobilizat într-un scaun cu rotile și toată viața a fost mutat dintr-un centru de recuperare neuropsihiatrică în altul. Are un diagnostic greu: encefalopatie infantilă incurabilă. Altfel spus, mintea lui a rămas la nivelul unui copil de trei ani. Cu toate acestea, este unul dintre cei mai harnici pacienți de la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică „Artemia“ din Techirghiol, îi place să aibă camera aranjată și să ajute pe toată lumea, reține numele tuturor cu care a intrat în contact și ce au vorbit. Aceasta este, pe scurt, povestea lui Gheorghe U., un tânăr de 35 de ani, unul dintre cei mulți beneficiari care nu au fost niciodată vizitați de părinți sau alte rude.

Pentru a putea trece pragul Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică „Artemia” din Techirghiol trebuie să ai nervi tari. Aici sunt internate mai bine de o sută de persoane diagnosticate cu boli neuropsihiatrice, majoritatea dintre cele mai grave. „90% dintre pacienți au handicap de gradul I, iar în majoritatea cazurilor, dizabilitățile sunt mixte: mintale, psihice, neurologice, fizice sau diverse afecțiuni medicale, cum ar fi epilepsia, dezvoltată odată cu înaintarea în vârstă”, spune Oana Manoilă, purtător de cuvânt al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Constanța.

Doar 20% dintre beneficiari mai sunt vizitați de familie

„Spre exemplu, dacă au suferit de autism în copilărie și nu au efectuat terapii de specialitate, la maturitate se accentuează probleme de comportament, procesul de recuperare fiind dificil“, a declarat șeful Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică „Artemia“ din Techirghiol, Liliana Iliana.

Oameni frumoși, pe care, însă, boala i-a îngenuncheat, le-a luat mințile sau i-a ținut într-un scaun rulant. Și, pentru mulți dintre ei, internați într-un astfel de centru de când se știu, angajații centrului sunt singura familie pe care o cunosc. Pentru că, dintr-un motiv sau altul, familiile lor i-au uitat. Pe ei, nu i-a vizitat nimeni de sărbătorile de iarnă care au trecut....

„Doar aproximativ 20% dintre beneficiari mai sunt vizitați de rude, iar pentru mulți dintre ei, perioada de internare este pe termen nedeterminat”, a mai precizat Oana Manoilă.

De peste trei decenii, închis într-un centru

Unul dintre acești oameni frumoși este Gheorghe U., un tânăr de 35 de ani, care și-a petrecut aproape toată viața într-un astfel de centru. A fost internat în urmă cu mai bine de trei decenii, iar de atunci nu și-a mai văzut nici părinții, nici o altă rudă.

„Gheorghe U. este unul dintre cei mai vechi pacienți. Începând din anul 1985, pe când avea trei ani, a fost în mai multe centre de îngrijire. Suferă de encefalopatie infantilă incurabilă. Este imobilizat într-un scaun cu rotile și, cu toate că nu își poate folosi mâinile sută la sută, este cel mai harnic benficiar al centrului: îi place să aibă camera mereu aranjată și îi ajută și pe ceilalți beneficiari. Vorbește foarte greu, iar mintea lui a rămas la nivelul unui copil de trei ani și totuși are o memorie de invidiat. Despre părinții lui nu știe multe lucruri pentru că nu l-au vizitat niciodată dar știe cu exactitate perioadele și centrele în care a fost îngrijit. Reține persoanele cu care a intrat în contact, numele lor și discuțiile avute. La „Artemia“ a ajuns în 2009, când s-a deschis centrul, prin transfer, de la Negru Vodă”, afirmă reprezentanții DGASPC Constanța.

Sute de adulți cu dizabilități, îngrijiți în centrele DGASPC Constanța

În prezent, în centrele din subordinea DGASPC Constanța sunt îngrijite 760 de persoane adulte cu dizabilități, potrivit ultimelor date statistice întocmite până în luna noiembrie 2017. Dintre acestea, 276 sunt beneficiare ale celor cinci centre de recuperare și reabilitare neuropsihiarică. Aici, persoanele cu dizabilități beneficiază de cazare și harnă dar și de metode moderne de recuperare și reabilitare (activități recreaționale, kinetoterapie, ergoterapie, consiliere psihologică etc).

124 de adulți cu vârste cuprinse între 18 și 45 de ani trăiesc în Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică „Artemia“ din Techirghiol.

Florentina BOZÎNTAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
si eu,o doamna din Cernavoda,am avut internat pe tatal meu la Techirghiol,pentru o perioada de aproape 12 ani...sincer,n-am fost sa-l vizitez ..niciodata...dar acum dupa ce-a trecut,la cele vesnice,am pretentia sa mi se dea si mie,casa,pamant...garaj... ceo fi numai mostenire sa fie....ca doar sunt de la..taticu..pe care nu l-am vizitat niciodata...sincer....sa-mi fie rusine...chiar de am pretentii sa mi se dea si mie..ca doar sunt de la ...mamica si taticu...
2
2
inadmisibilsi greu de crezut asa ceva. Daca accepti ca sunt uitati de rudenu este o tragedie, dar de familie si aici ma referla :mama, tata , frati, surori este nu greu ci imposibi ca mama, numai in cazul in care aceasta a decedat altfel stiu ca orice parinte, in secunda urmatoare , si-ar da viata ptr puiul ei. Este stiut ca prezenta celor dragi este de ajutor ptr psihicul persoanei in cauza . Sa le dea dzeu sa se impace cu situatia de fata si sa se bucure ca totusi, cineva se ocupa de ei.
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218