REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
6.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Muzeul de artă „Lucian Grigorescu” va reveni în patrimoniul Municipiului Medgidia

Muzeul de artă „Lucian Grigorescu” va reveni în patrimoniul Municipiului Medgidia

Replica API 28 ianuarie 2017 | 00:00 392

Consilierii locali din Medgidia s-au întâlnit joi, 26 ianuarie 2017, în ședința ordinară a Consiliului Local Municipal, spre a dezbate și vota cele unsprezece proiecte de hotărâre înscrise pe ordinea de zi. Toate proiectele au întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi admise. La primul punct a fost desemnată domna consilier Dardac Zoe Mihaela în Consillie de Adminsitraţie şi în Comisia de evaluare şi asigurarea calităţii, la unităţi de învăţământ preuniversitar de pe raza teritorială a Municipiului Medgidia, iar la punctul următor a fost votată propunerea de acordare a calificativului performanţelor profesionale individuale ale domnişoarei Geafar Nesrin, secretar al municipiului Medgidia, pentru perioada 30.05.2016-31.12.2016. A fost aprobat planul privind acţiunile şi lucrările de interes local ce pot fi prestate de beneficiarii de ajutor social în anul 2017, conform Legii 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ultertioare. Consilierii locali au aprobat atribuirea a şase loturi de teren, în condiţiile Legii nr.15-2003 (r2,) tinerilor înscrişi în lista de priorităţi aprobată, situate în cartierul nou din zona Rotunda. A fost aprobată şi repartizarea unei unităţi locative situată în bloc ANL. Tot în şedinţa lunii ianuarie, a fost aprobat proiectul de hotărâre pentru modificarea tarifului de închiriere a sălii de sport din cadrul Complexului Sportiv Iftimie Ilisei Medgidia, de la 140 de lei la 70/oră (TVA inclus), tarif modificat în urma numeroaselor solicitări din partea cetăţenilor, şi în urma dezbaterii publice organizată în luna decembrie.

Un al proiect aprobat în şedinţa de la Medgidia a fost proiectul de hotărâre privind aprobarea Studiului de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi investiţiilor propuse în municipiul Medgidia prin Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în aria de operare a S.C.RAJA S.A. Consilierii locali au aprobat proiectul de hotărâre pentru preluarea imobilului situat în Municipiului Medgidia , aleea Trandafirilor, nr. 1 – Muzeul de Artă “Lucian Grigorescu” – din domeniul public al judeţului Constanţa din administrarea Consiliului Judeţean Constanţa, în administrarea Consiliului Local Medgidia. Muzeu este clădire istorică şi arhitecturală situată în zona de protecţie a sitului urban şi necesită o utilizare eficientă, reabilitare, dotare şi modernizare.

Mihaela UNGUREANU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Sa nu uitam ca fosta administratie a la fostul ne-a dat apa la RAJA care ne belesc la factura si ca a tinut orasul " INCHIS'' fara nici un fel de investitie de am devenit saracii judetului Constanta.
3
1
Daca avem rabdare cu vrabia ,s-ar putea sa ne alegem cu cioara de pe gard!
1
4
Daca avem rabdare cu Vrabie s-ar putea sa fie bine.
5
1

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614