REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.8° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
14.8° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Namolul de la Techirghiol, benefic in tratarea afectiunilor hepatice

Namolul de la Techirghiol, benefic in tratarea afectiunilor hepatice

Replica API 19 ianuarie 2011 | 00:00 132

Sanatoriul inaugureaza bazinul de tratament la sfarsitul lunii

Sanatoriul inaugureaza bazinul de tratament la sfarsitul lunii

Sanatoriul Techirghiol şi-a redeschis porţile pentru pacienţi, dar şi pentru cei care vor să vină la tratament ori la întreţinere, "la liber", adică fără trimitere de la medic. Există o sumedenie de posibilităţi, la care se vor adăuga, în curând, şi alte facilităţi de recuperare. Astfel, începând cu data de 31 ianuarie, va fi deschis bazinul sanatoriului, la care, ieri, se lucra la foc continuu. Lucrarea este amplă, având în vedere şi dimensiunile bazinului, în care pacienţii vor putea beneficia de gimnastică de recuperare în apă.

"Continuăm lucrările de reabilitare în sanatoriu. Avem camere care vor intra şi ele în reparaţii şi modernizări, să arate la fel ca cele deja aranjate şi care îşi pot primi pacienţii. Am reînceput activitatea, după vacanţa de iarnă, şi deja avem peste 120 de pacienţi. Preţurile, pentru asiguraţi, sunt de 85 de lei pe zi, care include cazare şi masă, iar pentru neasiguraţi, pentru cei care vin "la liber", de 140 de lei", spune managerul Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Techirghiol, Vasilică Rusu. "Pe lângă toate beneficiile deja cunoscute ale nămolului de la Techirghiol şi ale sanatoriului, există şi alte câteva mai puţin mediatizate, ca de exemplu tratament în cazuri de infertilitate, iar de curând, o colegă din sanatoriu, o doamnă doctor, şi-a susţinut teza de doctorat pe tema tratării afecţiunilor hepatice cu ajutorul nămolului de aici. Teza este rezultatul cercetării de-a lungul a şapte ani", spune managerul Rusu. Revenind la lucrările de reabilitare, de menţionat şi faptul că, dacă în trecut fosta conducere ceda 2.500 de metri pătraţi din suprafaţa parcării din faţa sanatoriului către viitoarea Casă a Avocaţilor, iată că acum unitatea de tratament primeşte o suprafaţă de teren. Este vorba despre aproximativ 2.600 de metri pătraţi, în faţa Băilor Reci. "Am făcut demersuri către Primărie şi Consiliul Local Techirghiol, iar în decembrie anul trecut, consilierii au aprobat trecerea suprafeţei de teren în administrarea sanatoriului, pentru construirea unei parcări", a precizat Vasilică Rusu.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367